Suplimentare cu 1,2 milioane lei a bugetului Spitalului Clinic Județean Brăila, pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale cu fonduri de la Ministerul Sănătății
Suplimentare cu 1.201.000 lei a Bugetului de venituri și cheltuieli a Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila pe anul 2022, pe partea de cheltuieli pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale cu fonduri de la Ministerul Sănătății. Această suplimentare a fost aprobată în ședința de azi a CJ Brăila, cu votul unor consilieri liberali, care în ultimii ani fie s-au abținut, fie au votat împotrivă atunci când a fost vorba despre rectificarea bugetului.
Vicepreședintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, a prezentat modul în care vor fi cheltuiți banii respectivi:
Liberalul Vasile Varga a explicat că votează „pentru” în cazul acestui proiect de hotărâre, dat fiind că „este un proiect care vizează direct brăileanul, cel ce ne-a votat și e sătul de declarațiile de pe FB, și alea scrise de alții, să punem osul la treabă și vizează direct sănătatea omului, a brăileanului nostru. Cred că ar trebui – și fac apel la toți colegii, indifertent de culoarea politică -, să votăm «pentru», cu atât mai mult cu cât proiectul acesta vizează doar dotarea spitalului și nu alte sume de bani pe salarii sau mai știu eu ce. Și sunt bani direct de la minister”.
La rândul său, consilierul județean Florin Cârligea a anunțat că și el votează «pentru» la acest proiect de hotărâre:
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), a declarat că rectificările bugetare ale CJ nu au vizat măriri de salarii, ci „au fost doar pe proiecte pe Sănătate și pe partea de infrastructură. Eu vă spun că toate rectificările au fost pe proiecte, pe fonduri europene, pe fonduri guvernamentale. O să vedeți la următoarea rectificare, vor fi pe fonduri pe programul «Anghel Salingy». Sunt proiecte pentru cetățeni, nu pentru noi personal sau pentru alte lucruri”.
La rândul său, liberalul Dănuț Lungu a explicat motivul pentru care, în general, consilierii județeni PNL au votat împotrivă sau s-au abținut la proiectele de hotărâre ce vizau rectificări bugetare: