TABARAC: DACA AR EXISTA POSIBILITATEA SA DEPUNEM O MOTIUNE DE CENZURA LA ADRESA PRIMARULUI, AM FI INITIAT-O SI PE ACEASTA – SI CU SIGURANTA AR FI TRECUT
“Daca ar exista posibilitatea sa depunem o motiune de cenzura la adresa primarului sau a modului cum este condus un oras, am fi initiat-o si pe aceasta – si cu siguranta ar fi trecut” – este declaratia consilierului municipal brailean Adrian Tabarac (PNL).
Liberalul a facut referire, in acest context, la problemele din transportul public de calatori si la faptul ca in continuare, serviciile prestate de societatea “Braicar” lasa de dorit. Tabarac a declarat ca in ciuda numeroaselor nemultumiri exprimate public de cetateni cu privire la faptul ca asteapta uneori zeci de minute in statii, pana vine autobuzul, dar si a semnalelor de alarma trase de consilierii municipali PNL si a solicitarilor acestora de a se remedia situatia, lucrurile nu s-au imbunatatit: “Va asigur ca oamenii inca asteapta in statii foarte mult, nu sunt facute graficele pentru orele de maxim flux pietonal.
Mai mult decat atat, investitiile heirupiste pe care le-au facut cei de la Primaria Braila, prin <<Braicar>>, pentru achizitionarea acestor autobuze sunt unele proaste – o spunem pentru a nu stiu cata oara. Din pacate, din ce in ce mai mult ies in evidenta aceste lucruri.
Daca in anii trecuti isi gaseau scuze ca nu am reusit sa inlocuim intreg parcul cu autobuze noi si de aceea nu avem efectivul minim necesar pe strazi si oamenii asteapta, ei bine, dupa a nu stiu cata investitie, si din autobuzele noi, din fiecare lot nou, in parcul auto zac numeroase autobuze cu diverse defectiuni. Lucrurile acestea vin si dintr-o lipsa de viziune pe termen lung”.
Tabarac considera ca pastrarea actualului director, Cornel Sandulescu – cel care conduce firma amintita de doua decenii -, prin prelungirea repetata a mandatului acestuia si intarzierea organizarii unui nou concurs pentru ocuparea acestui post, reprezinta unul dintre motivele pentru care nu se schimba mare lucru in activitatea societatii de transport. In opinia consilierului PNL, un nou director, care ar veni cu o viziune noua, moderna, ar putea fi o sansa de imbunatatire a calitatii serviciilor din acest domeniu: “Pentru ca si in prezent, de la mai multi angajati ai <<Braicar>> am aceste informatii, se plang ca nu-si pot desfasura activitatea, ca in continuare masinile sunt de proasta calitate si nu au minimul necesar de unelte pentru a duce la bun sfarsit reparatia lor. Angajatii fac ceea ce pot cu ceea ce au – atata au, atata pot. Si lucrul acesta pleaca tot de la modul in care domnul primar, cu ambitii personale, face toate investitiile in oras si toate masurile le ia doar prin gandirea proprie si fara a avea o alta consultare, fara a tine cont de vreo alta parere”.