TARA MOARE SI BABA SE PIAPTANA: DRAGOMIR VREA SA STIE TOATA LUMEA CA DIRECTORUL “BRAICAR” NU E MEMBRU PSD

„Tara moare si baba se piaptana”. In plina criza a transportului public de calatori, in conditiile in care brailenii sunt indignati si disperati de faptul ca de 8 zile nu mai circula in municipiu niciun mijloc de transport in comun, primarul Marian Dragomir (PSD) are o grija: sa stie toata lumea ca directorul firmei “Braicar”, Cornel Sandulescu, nu este si nu a fost  niciodata membru PSD.

Mai intai, edilul a tinut sa-si repare onoarea “nereperata” si sa precizeze astazi, in plenul Consiliului Local Municipal Braila, ca nici el, personal si nici vreo alta persoana din familia sa nu detine actiuni la “Braicar”, “asa cum scriu unii pe retelele de socializare”.

Dupa ce si-a rezolvat propria problema de imagine – asa cum percepe Dragomir aceasta chestiune -, social-democratul a avut grija si de imaginea partidului. Mai exact, in conditiile in care atat consilierii, cat si angajatii “Braicar” prezenti la sedinta CLM Braila asteptau de la el chestiuni concrete, solutii constructive pentru deblocarea situatiei, Marian Dragomir era preocupat sa lamureasca public problema apartenentei politice a lui Sandulescu. Edilul sef l-a intrebat pe directorul “Braicar” daca este sau a fost vreodata membru PNL, iar acesta a spus ca nu a avut niciodata calitatea de membru al vreunui partid si n-a platit niciodata cotizatie la vreun partid.

Desi lucrurile erau deja lamurite, edilul nu s-a multumit cu atat, ci a continuat cu o noua intrebare, fiindca avea altceva in gand. Dragomir l-a mai intrebat pe Sandulescu daca „a avut implicari politice” vreodata, iar acesta a raspuns ca a candidat in urma cu 14 ani pe listele PNL, raspuns care l-a satisfacut pe deplin pe primar.