Transportul public de calatori, paralizat timp de doua ore in Braila

Image1

Transportul public de calatori a fost practic paralizat timp de doua ore, in aceasta dimineata, in Braila. O suta de angajati ai societatii “Braicar” care realizeaza serviciul de transport public de calatori in municipiu au oprit lucrul intre orele 5-7, ca urmare a unei greve de avertisment.

Grevistii, care sunt  atat soferi pe mijloacele de transport in comun, dar si vatmani, au intrat astazi in greva de avertisment dupa saptamani de negocieri cu conducerea societatii de transport public de calatori, la care actionar este Consiliului Local Municipal. Oamenii reclama ca nu li s-au mai marit salariile de 3 ani, ca sumele pe care le primesc  muncitorii sunt mult mai mici decat cele de care beneficiaza personalul TESA si ca programul de lucru al soferilor  nu le permite sa-si revina, dupa turele de munca obositoare.

Grevistii s-au strans in aceasta dimineata  la garaj si au refuzat sa mai iasa cu masinile si tramvaiele pe traseu.

“Am cerut o majorare ierarhizata, in limita bugetului anuntat. Am parcurs o conciliere, dar conducerea, dupa ce s-a incheiat concilierea, a venit cu o alta propunere, care taie din bani de la muncitori si le da mai mult tot la personalul TESA. Asta este o nemultumire. A doua ar fi programul de repaos saptamanal, pentru care suntem platiti cu spor de 10%, desi legea spune ca trebuie platit cu spor de 100%. Programul de munca este foarte prost gandit, nu mai avem timp de odihna. Pe de alta parte, personalul TESA sta la birouri cu salariile foarte mari, iar noi, muncitorii, de 3 ani de zile, n-am mai primit nicio marire de salariu. Salariul de incadrare la un muncitor ajunge la 10,4 milioane bani vechi, iar salariul la TESA se duce undeva la 21 de milioane, plus ca domnii directori au 50-52 de milioane lei bani in mana. In plus, organigrama nu este corect facuta, fata de cea de acum un an, au infiintat noi functii: sase oameni si-un sef, patru oameni si-un sef, un om si-un sef”, ne-a declarat liderul sindical “Transloc”,  Nicusor Ionascu.