Trofeul de Excelență în Educație acordat Primăriei Brăila, la Gala Asociației Municipiilor din România

Primăria Brăila a câștigat Trofeul de Excelență în Educație, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, care s-a desfășurat ieri la Opera Națională din București. Premiul a fost acordat Municipalității brăilene ca un  mod de recunoaștere a implicării în domeniul amintit, prin investiții făcute în modernizarea unităților de învățământ locale.

Primăria Brăila a fost reprezentantă la eveniment de edilul șef Marian Dragomir, viceprimarii Doinița Ciocan și Alexandru Jantea Crican, secretarul Municipiului, Ion Drăgan,  precum și arhitectul șef Corina Elena Anghelescu.

Primarul Marian Dragomir a comentat astăzi pe o rețea de socializare pe această temă: „TROFEUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE!!! Câștigat de Primăria Brăila pentru investițiile din anii 2021/2022 pentru modernizarea gradinițelor, școlilor și liceelor din fonduri europene, buget local și national.

Gala Asociației Municipiilor din România este organizată sub patronajul Presedintelui României la Opera Română iar juriul este format din Consiliul Rectorilor din România!!!

ÎN ANII 2021 ȘI 2022 AU FOST FINANȚATE URMĂTOARELE INVESTIȚII din fonduri europene, buget national, taxele și impozitele brăilenilor.

67% din bugetul Primariei Brăila pe anul 2022 pentru investiții în modernizarea grădinițelor, scolilor și liceelor este din fonduri europene!!!

Vă prezint lista principalelor investiții în educație – 80% au fost deja finalizate, iar celelalte sunt în lucru sau au fost deja aprobate și lucrările vor începe în anul 2023.

*Grădinița cu program prelungit nr. 36 Furnicuța – Eficientizare energetică – 421.023 euro

*Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio – Eficientizare energetică – 582.000 euro.

*Grădinița cu program prelungit nr. 48 Luceafărul – Eficientizare energetică – 669.278 euro

*Grădinița cu program prelungit nr. 60 și Internat L.P.S. – Eficientizare energetică Corp C3 – 532.000 euro

*Liceul Teoretic Panait Cerna, Consolidare si reabilitare corpuri A si B – 1.406.000 euro

*Creșă în construcție cu fonduri europene pentru 70 de copii – 1.258.105 euro – la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Chișinăului

*Liceul Tehnologic C. D. Nenitescu – Corpurile C1, C2 si C3 – Reabilitare si dotare – 2.297.796 euro

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – Centrale termice si montaj – 3 buc. – 47.570 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – Realizare sistem de supraveghere video – 14.133 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 – Realizare sistem de supraveghere video – 7.644 lei

*Grădinița cu program Prelungit nr. 7 – Montare sistem detecție efracție și reabilitare curte interioară – 269.371 lei

*Grădinița cu program Prelungit nr. 7 – Reabilitare curte interioară Grădinița cu program normal nr. 29 – structură a Gradinitei cu Program Prelungit nr. 7 – 30.250 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 29, structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 – Reabilitare curte interioară – 30.241 lei

*Grădinița nr. 11 – Montare sistem supraveghere video și reparare interfon și sistem alarmă pentru – 8.177,68 lei

*Grădinița cu Program Normal nr. 19 – Montare sistem alarmă și sistem supraveghere video – 6.793 lei

*Grădinița cu program normal nr. 29 – Montare sistem detecție efracție – 2.655 lei

*Grădinița cu program normal nr. 30 – Reabilitare instalații de încălzire – 23.513 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 31 – Amenajare loc de joacă copii -250.018 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 – Reabilitare instalații sanitare, electrice și gard acces – 333.091 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 37 – Reabilitare instalații electrice de iluminat și priză, realizare sistem de supraveghere video și reabilitari interioare instalații sanitare – 79.722 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 37 Dumbrava Minunata- Reabilitare corp cladire Calea Calarasilor nr. 104 – Gradinita cu program prelungit nr. 3 structura a Gradinitei cu program prelungit nr. 37 – multianual – 5.000 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 39 – Masini de gatit pe gaz cu 4 arzatoare si cuptor – 12.710 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 39 – Reabilitare corp cladire C2 – Gradinita cu program prelungit nr. 39, Aleea Cresei nr. 1, Braila – multianual – 23.150 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 44 – Reabilitare instalații de încalzire– 25.489 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio – Reabilitare, inclusiv scară interioară și dotare – 531.403 lei

*Grădinița cu Program Prelungit nr. 51 – Reabilitare acoperiș și pereți exteriori – 587.847 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 51 – Reabilitare acoperis si doi pereti exteriori Gradinita cu program prelungit nr. 55 structura a Gradintei nr. 51 – multianual – 587.850 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 51 – Reabilitare alee exterioara si trei pereti exteriori Gradinita cu program prelungit nr. 51 – 354.160 lei

*Grădinița cu program prelungit nr. 56 – Centrale termice si montaj – 2 buc. – 12.410 lei

*Grădinița nr. 58 – Montare sistem supraveghere video și sistem alarmă pentru – 9.088 lei

*Grădinița cu Program Normal nr. 61 – Realizare sistem de supraveghere video la – 10.664 lei

*Grădinița Lizuca – Eficientizare energetică– 742.422 euro si presupune lucrari de anvelopare suprafata opaca, vitrata, reabilitare instalatie apa, electrica, incalzire, termo-hidroizolare acoperis, montare panouri fotovoltaice, o pompa de caldura si Sistem de management al clădirii (sistem inteligent de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice). Proiectul este in rezerva pe SUERD si a fost depus si pe POR in august 2020.

*Școala Gimnaziala Vlaicu Voda – Sistem de supraveghere video la Scoala Gimnaziala Vlaicu Voda Braila, pentru structura Scoala Gimnaziala Aurel Vlaicu Braila – 24.990 lei

*Școala Gimnazială Vlaicu Vodă – Instalatie de desfumare la biblioteca – 20.230 lei

*Școala Gimnazială Vlaicu Vodă – Compartimentare spatiu rezerva apa, instalatie hidranti interiori, accese incinta- multianual – 90.000 lei

*Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 283.320 lei

*Școala Gimnazială Nikos Kazantzakis – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii – 130.420 lei

*Scoala Gimnazială Ion Creanga – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 203.200 lei

*Școala Gimnazială Ion Luca Caragiale – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara – 257.620 lei

*Școala Gimnazială Nedelcu Chercea – Realizare sistem supraveghere video si sistem antiefractie la Scoala N. Chercea, corp A – 35.350 lei

*Școala Gimnazială Nedelcu Chercea – Realizare sistem supraveghere video, sistem antiefractie si sistem control acces la Scoala N. Chercea, corp B – 50.050 lei

*Școala Gimnazială Ecaterina Teodoroiu – Centrale termice si montaj – 2 buc. – 52.000 lei

*Școala Gimnazială Mihu Dragomir – Amenajare grupuri sanitare pe sexe etaj 2, Modernizare grup sanitar profesori etaj 1, Demolare cos de fum – multianual – 60.000 lei

*Școala Gimnazială Alexandr Sergheevici Pușkin – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – multianual – 30.000 lei

*Școala Gimnazială Radu Tudoran – Reabilitare curte interioara – multianual – 30.000 lei

*Școala Gimnazială Vasile Alecsandri – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – 372.880 lei

*Școala Gimnazială Mihai Viteazul – Reabilitare curte interioara Scoala Gimnaziala nr. 29 Mihail Sadoveanu structura a Scolii Gimnaziale Mihai Viteazul – 433.960 lei

– Reabilitare, modernizare si dotare Scoala Gimnaziala Mihai Viteazul Braila – multianual – 1.152.960 lei

*Școala Gimnazială Mihai Eminescu – Reabilitare, extindere si dotare – 1.402.561 euro – reabilitare si extindere scoală, instalare 45 panouri fotovoltaice, 45 panouri solare si 1 lift, dotări mobilier școlar, echipamente IT, material didactice, 30 Ebook. Proiectul tehnic a fost finalizat si verificat de Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Est și este în licitație publică

*Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir – Reabilitare covor asfaltic curtea interioara a scolii si trotuare de acces elevi si cadre didactice – 499.350 lei

*Școala Gimnazială George Cosbuc – Realizare sistem de supraveghere video la – 12.393 lei

*Școala Gimnazială Radu Tudoran și la grădiniță – Sistem de supraveghere video si sistem antiefractie – 30.155 lei

*Școala Gimnazială Nedelcu Chercea – Realizare Sistem supraveghere video și sistem antiefracție și sistem control acces – 83.400 lei

*Colegiului Național Nicolae Bălcescu – Adaptarea corpului C1 la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap – 53.347 lei

*Liceul de Arte Hariclea Darclee Corp A – Reabilitare Instalație termică și Reabilitare acoperiș mansardă – 586.238 lei

*Colegiul Național Pedagogic Dumitru Panaitescu Perpessicius – Reabilitare curte interioară – 503.772 lei

*Liceul Tehnologic Panait Istrati – Reabilitare acoperiș corp C1, C2, C3 72.664,59 lei

*Liceul Tehnologic Panait Istrati – Reparații capitale la centrale termice – achiziția si montarea a 3 pompe mecanice și a 2 vase de expansiune -16.870 lei

*Internat Liceul cu Program Sportiv și Grădinița nr. 60 – Reabilitare și dotări, precum și reabilitare instalație agent termic– 252.706 lei

*Liceul cu Program Sportiv – Construire pistă de atletism cu suprafata sintetică în incinta Liceului cu Program Sportiv Braila – multianual – 16.660 lei

*Liceul cu Program Sportiv – Reabilitare alei acces pietonale, carosabile si platforme în incinta Liceului cu Program Sportiv – multianual – 30.940 lei

*Liceul cu Program Sportiv – Realizare lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu corp C3- Gradinița nr. 60 și corp clădire internat Liceu cu Program Sportiv – 51.170 lei

*Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Reabilitare curte interioară Brăila – 552.808 lei

*Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Achiziționarea de echipamente specifice pentru laboratoarele de medicină veterinară și industrie alimentară – 77.000 lei

*Liceul Tehnologic Gheorghe K. Constantinescu – Modernizarea rețelei de termoficare și reabilitarea sălilor de clasă pentru laboratoarele de specialitate – 90.000 lei

*Colegiul Economic Ion Ghica – Reabilitare asfalt curtea interioară a școlii, trotuare de acces aferente corpului C din str. Grivița nr. 230 – multianual – 25.000 lei

*Liceul Teoretic Mihail Sebastian – Studiu de fezabilitate și proiect corp de legatură – multianual – 30.000 lei

*Liceul Tehnologic Anghel Saligny – Reabilitare instalație de stingere incendiu cu hidranți interiori – multianual – 20.000 lei

*Colegiul Național Ana Aslan – Reabilitare covor asfaltic curtea interioară a școlii – 332.910 lei

În învățământul dual un rol important revine operatorilor economici care se implică în promovarea și selecția candidaților, asigurarea materialelor, susținerea financiară și au reprezentanți în Consiliul de administrație al unității de învățământ. Pentru anul școlar 2021 – 2022, pentru anul I, învățământ postliceal, planul de școlarizare a cuprins un număr de 25 clase de învățămant dual.

Suplimentar în anul 2021 a fost prevăzută suma de 2.570.500 lei (514.100 euro) pentru:

– 1.861.000 lei pentru drepturi elevi cu cerințe educaționale speciale

– 401.000 lei din bugetul local, pentru concursuri și competiții sportive (10.000 lei Colegiul Național “Gheorghe M. Murgoci”, 41.000 lei Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, 350.000 lei Liceul cu Program Sportiv)

– 88.500 lei din bugetul local, pentru stimularea performanței școlare înalte din învățământul preuniversitar

– 20.000 lei pentru tichete de creșă și tichete sociale pentru grădiniță.

– 200.000 lei din bugetul local, pentru acordarea de premii unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Brăila pentru premierea elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite la concursurile naționale și internaționale, precum și a elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare, în anul școlar 2020-2021 – Festivitatea de Premiere a avut loc la Teatrul Maria Filotti pe 06.12.2022

BURSE ELEVI

Numărul de burse pentru elevi este:

-semestrul II – an școlar 2020/2021 – 4.679 burse.

-semestrul I – an școlar 2021/2022 – 7.225 burse.

În anul 2021, pentru plata burselor a fost prevăzută suma de 4.786.090 lei

În anul 2022, pentru plata burselor a fost prevăzută suma de 10.916.500 lei

ABONAMENTE ELEVI ȘI STUDENȚI

Elevii și studentii beneficiază de abonamente gratuite pe tot anul calendaristic (nu doar pe durata anului școlar)

În anul 2021, pentru abonamentele elevilor si studenților a fost plătită suma de 2.554.000 lei

În anul 2022, pentru abonamentele elevilor si studenților a fost plătită suma de 5.175.000 lei

SUNTEM ÎN DIVERSE STADII ȘI PE VIITOARELE PROGRAME CU FINANȚARE EUROPENĂ

P.N.R.R. – PROIECTE APROBATE – contractul de finanțare se va semna în decembrie 2022

– Gradinița cu program prelungit nr. 11 – Renovare energetică – 611.565 euro

– Școala Generală nr. 4 Al. I. Cuza – Renovare energetică – 2.316.218 euro

– Școala Gimnazială nr. 11 I. L. Caragiale – Renovare energetică – 1.921.612 euro

P.N.R.R. – PROIECTE DEPUSE AFLATE ÎN EVALUARE

– Gradinița cu program prelungit nr. 8 – Renovare energetică – 1.036.728 euro

– Școala Gimnaziala nr. 6 Constantin Sandu Aldea – Renovare integrată – 2.261.138 euro

E..LE.N.A. (Asistenta Europeana pentru Enegie Locala) – fonduri europene – Agenția de Dezvoltare Regionala Sud Est va derula procedura de licitație documentație tehnico – economică pentru

– Gradinita Sf. Nicolae – Eficientizare energetica

– Gradinița cu program săptpmânal nr 49

– Gradinița cu program prelungit nr 56

– Școala Gimnazială A.S. Pușkin

– Școala Gimnazială Vasile Alecsandri

– Liceul cu Program Sportiv – Bazin de Înot și Sala de Sport/Antrenamente

– Liceul Tehnologic Mihail Sebastian

– Liceul Tehnologic Anghel Saligny

– Liceul Tehnologic Panait Istrati

Toate aceste investiții au fost realizate prin dialog direct cu oameni extraordinari, dedicați copiilor din grădinițe, școli și licee, deoarece fostul inspector școlar general Canciu Cătălin nu a dorit să colaboreze cu Primăria Muncipiului Brăila, fiind ocupat cu boicotarea activităților Primăriei.

Esențial a fost votul pozitiv al celor 18 consilieri PSD si 2 consilieri PMP, deoarece cei 7 consilieri PNL nu au dorit să voteze bugetul și să se poată face investițiile (noroc că avem majoritate și nu au putut bloca finanțările)!!!

Foarte importantă a fost implicarea viceprimarilor și a unei echipe extraordinare din Primăria Brăila.

Vom continua investițiile în educație și în viitor!!!”.