TUDOR OCTAVIAN: AM PROPUS PENTRU SALONUL DE CARICATURA DE ANUL VIITOR TEMA “SEXUALITATEA DIGITALA”

Criticul de arta Tudor Octavian, membru al juriului Salonului International de Caricatura Braila 2016 – manifestare care si-a anuntat astazi castigatorii -, are deja o idee despre tema editiei de anul viitor: sexul digital. Tudor Octavian a explicat astazi, la vernisajul expozitiei cu cele mai reusite caricaturi intrate in concursul de anul acesta, cum i-a venit ideea pentru tema de anul viitor:  “Am propus pentru anul viitor, ma rog, ca o idee de lucru, asa, sa dam ca tema – si o sa vedeti ce frumos veti reactiona imediat – sexualitatea digitala. Opa! E foarte productiva. E o tema care ne motiveaza de-acum. De ce? Nu mai sunt atat de abordabile placerile traditionale, placerea de a darui, pentru ca placerea de a darui are un scenariu, o invatatura, un timp, un termen. S-au schimbat si s-au dus naibii toate unitatile de masura si termenii. In timp real vorbim, in timp real calatorim de aici la New York, adica distantele si toate relatiile noastre sunt afectate de faptul ca s-a scurtat totul, a devenit atat de scurt  drumul de la minte si pana la fapta, incat tot ce a contat pana acum nu mai conteaza. Ia ganditi-va: iti trebuia 4 saptamani ca sa traversezi oceanul. In timpul asta luai cu tine romane de 600 de pagini. Acum traversezi oceanul in 4 ore si iei cu tine un ipad cu care iti rezolvi afacerile, afectiunile si poti sa-ti inseli nevasta la modul digital, pentru ca nu se pune, ca sunt 3000 de metri deasupra oceanului si 7000 de km de casa”.