Tudose: Cel mai important semnal este lipsa de incredere intre PNL si fostul PDL

aa2

Depututul  PSD de Braila Mihai Tudose  se declara uimit de conflictul declansat in sanul “nolui PNL” ca urmare a unei intalniri neprotocolare care a avut loc duminica dimineata, la o cafea, intre reprezentantii PSD Braila si doi lideri locali liberali. Tudose ne-a declarat ca la intalnire au mai participat, pe langa el, senatorul PSD  Ion Rotaru si primvicepresedintele PSD Aurel Simionescu, precum si parlamentarii liberali  Vasile Varga si Catalin Boboc, iar subiectul a fost legat de blocajul din Consiliul Judetean si  posibilele solutii care sa duca la o functionare normala a acestei institutii.: “Nu am ajuns la un acord. Acordul e ca ar fi bine sa gasim o solutie, ca sa nu ajungem la solutiile celelalte radicale, gen sa se desfiinteze Consiliul Judetean – nu neaparat ca vrea cineva, ci de facto, fiindca nu sunt in stare sa ia nicio hotarare. Discutia este in felul urmator: nu doreste nimeni sa se dizolve CJ, asta nu e o dorinta, e o solutie disperata, ultima solutie pentru ca acel organism, Consiliul Judetean, sa poata sa functioneze. Nu ca vrem noi sa facem alegeri si la Consiliul Judetean, dar pana la urma, asta poate sa fie ultima solutie posibila si atunci, decat sa am blocajul asta inca un an si jumatate, separam apele”.

Deputatul PSD este suprins insa sa vada ca in urma acelei intalniri, la care, spune el, nici nu s-a ajuns la vreun rezultat, s-au inflamat spiritele in randul “noilor” liberali – adica fostii democrat-liberali -, care nu au fost reprezentati la discutie: “O sa incercam sa mai discutam, dar vad ca daca ne-am intalnit la o cafea, a sarit lumea in aer, mai ales intre ei, liberalii. Intalnirea a fost stabilita de comun acord. Am stabilit sa ne intalnim, nu ne-am intalnit <<din intamplare>>, ca duminica dimineata ni se intampla sa bem o cafea exact unde sunt ei. De altfel, nici Simionescu si nici Rotaru nu beau  cafea, doar eu beau cafea. Dar pana la urma, nu e problema noastra daca ei nu se convoaca unul pe altul la intalnirile acestea. Daca ei sunt suspiciosi intre ei, nu e in regula… In mod normal, acum PDL si PNL sunt impreuna si ar trebui ca ce vorbeste unul, sa fie valabil si pentru celalalt partener, sa aiba incredere unul in altul. Eu stiu ca nu mai sunt doua partide – si atunci ei nu mai apar daca sunt ambii co-presedinti de fata? Cel mai important semnal, in opinia mea, este tocmai lipsa asta de incredere intre ei.

Este o problema si pentru ca noi, ca parteneri de discutie: pai stai putin, cum adica, nu putem sa discutam si ne intelegem asupra unui punct de vedere? Pai frate, atunci trebuie sa facem in asa fel, incat sa asteptam pana cand suteti amandoi co-presedintii in acelasi loc! Noi am stabilit doar <<Hai sa ne intalnim noi, cu voi>>. Nu am zis cine vine de la noi, cu cine vine de la voi, ca nu era treaba noastra cine vine de la ei. Noi am venit cei trei, putea sa vina numai unul, nu era o problema. Din partea lor au venit domnii Boboc si Varga, dar nu era treaba noastra, atata vreme cat discutam cu ei si ajungeam la o concluzie, era OK. Puteau sa vina 10 sau unul singur, dinspre partea noastra”.

Precizam ca dupa ce intalnirea de duminica a fost dezvaluita de presa locala, fostii PDL-isti Alexandru Nazare si Danut Lungu si-au exprimat nemultumirea ca nu au fost macar anuntati de colegii lor liberali.