TUDOSE: IN PRO ROMANIA NU PRIMIM PE ORICINE. NU VREM SA NE TRANSFORMAM IN PSD2

Nu toti cei care vor depune adeziune la PSD vor fi primiti in Pro Romania, indiferent daca vin dinspre PSD sau de la alt partid – este ceea ce spune deputatul brailean Mihai Tudose, care a precizat astazi ca nu se doreste transformarea Pro Romania in PSD 2.

“Adeziunile pe care le vom accepta vi le vom prezenta, cele care vor fi refuzate, nu, ca nici nu vrem sa ne transformam acum in PSD2, adica daca tot PSD-ul vine la Pro Romania, nu inseamna ca o sa-i primim pe toti. Nu, n-o sa-i primim pe toti. Toti cei pe care ii vom accepta vi-i vom spune. Ce nu acceptam nu vom spune, ca nu e frumos”, a comentat parlamentarul.

Intrebat in ce fel vor fi selectati cei care depun adeziunea la Pro Romania, Tudose a raspuns: “Criteriile de selectie sunt ca ii cunoastem foarte bine, stim ce pot si nu vrem sa ne transformam in PSD2. Am plecat – noi, cel putin – dintr-un partid in cauza unor tipuri de manifestari.

Domnul Capatina (consilierul judetean brailean Marian Capatina, fost independent, in prezent membru Pro Romania – n.r.) a renuntat la independenta. Domnule, este unul dintre foarte bunii politicieni ai Brailei! Si o spun ca un tip care a trecut prin cateva campanii… Sa obtii mandatul ca independent de doua ori nu prea e la indemna oricui. Au incercat multi, dar chiar nu e la indemana oricui.

Dar in Pro Romania nu primim pe oricine, sa ne intelegem!”.