Tudose: Liberalii sunt pe marginea gropii pe care singuri și-au săpat-o și i-a apucat panica. La vârful PNL se știe cu precizie că vor fi pe locul 2 duminică
„Duminică revine românilor șansa de a evita scufundarea corabiei ce intră la apă, în vreme ce niște neisprăviți se bat să rămână la cârmă” – este comentariul făcut astăzi pe o rețea de socializare de europarlamentarul Mihai Tudose.
În ultima zi a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Tudose afirmă că a venit „momentul adevărului” și că liberalii știu deja că vor pierde alegerile din 6 decembrie: „Tragem cortina unei campanii atipice, la care ne-a obligat un guvern bolnav de putere, disperat, de când a izbucnit pandemia, să organizeze alegeri, în loc să se concentreze pe salvarea vieții românilor. Acum, când liberalii sunt pe marginea gropii pe care singuri și-au săpat-o, i-a apucat panica. Da, la vârful PNL se știe cu precizie că vor fi pe locul 2 duminică.
Și nu oricum, ci cu USR-Plus suflându-le în ceafă. Și cu perspectiva de coșmar de a repeta, la nivel național, blocajul de la Timiș dintre cele două grupări. Nici acum CJ Timiș nu are vicepreședinți, iar Timișoara și 5 comune nu au încă viceprimarii aleși. Asta se întâmplă când se întâlnesc tusea și junghiul. Cu riscul major ca victima – în cazul de față, România – să dea colțul.
În plină criză medicală și economică, o guvernare haotică și incompetentă e tot ce ne mai lipsește. Românii au înțeles acest lucru. Propaganda electorală pe banii statului s-a prăbușit în fața realității crude: imaginile din Spitalul Județean Reșița sunt expresia șocantă a dezastrului. Spital al cărui director medical și consilier județean e nr. 1 pe lista candidaților PNL la Camera Deputaților. Iar spitalul este în subordinea CJ Caraș-Severin, condus tot de un liberal.
Nu mai ține gargara arătării infantil-iresponsabile cu degetul spre PSD în orice situație. PNL guvernează singur de un an!
Duminică revine românilor șansa de a evita scufundarea corabiei ce intră la apă, în vreme ce niște neisprăviți se bat să rămână la cârmă.
PSD va câștiga alegerile parlamentare pentru că s-a despărțit de trecutul toxic și pentru că este singurul partid capabil să scoată țara din criză. Peneliștii și pluseriștii și-au arătat limitele când au guvernat de unii singuri. Nu ne mai putem permite experimente pe țară.
Muncă, nu scandal!
Grijă pentru cetățeni, nu dispreț pentru viața lor!
Doamne ajută!”.