Un studiu Rethink prezintă Brăila ca exemplu de declin demografic accelerat: „Raportul decese/nașteri de peste 2:1 este neobișnuit pentru un oraș care imediat după 1990 depășea 200.000 de locuitori”

„Brăila este un oraș în care numărul deceselor a ajuns să fie dublul celui de nașteri. Raportul decese/nașteri de peste 2:1 este neobișnuit pentru un oraș care imediat după 1990 depășea 200.000 de locuitori” – este o imagine sumbră a municipiului nostru, conturată de autorii studiului „O nouă realitate demografică”, realizat de Think Tank-ul Rethink și citat de economica.net.

În studiul amintit se mai arată că „Brăila este situată într-o regiune care se confruntă cu un declin demografic generalizat. Alături de Galați, reprezintă și o oportunitate pierdută de a forma un pol economic, în condițiile în care cele două orașe, separate de doar 20 de kilometri, cumulau aproape 600.000 de locuitori la începutul anilor ’90. Astăzi, adună mai puțin de 400.000. În afara falimentului industriei comuniste și a încetării activității colosului industrial Sidex, rolul universităților ar trebui menționat: Brăila este cel mai mare oraș fără universitate publică majoră, iar universitatea din Galați este destinația principală doar a tinerilor din județ, având un bazin de recrutare limitat”.

Conform datelor furnizate de recensământ, Brăila se află între cele 7 județe din țară în care s-a înregistrat o scădere a populației de peste 10%, în condițiile în care media pe plan național este de 5,3%.

Mai multe informații puteți găsi aici: Brașov și Suceava – poli de crestere demografică, în timp ce Brăila se confruntă cu declin demografic generalizat -studiu Rethink_