UPDATE CORONAVIRUS – 6 APRILIE
Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt prezentate în tabelul din foto.
Totodată, până acum, 157 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor și Mehedinți) au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 179 de pacienți.
Pe teritoriul României sunt în carantină instituționalizată 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 40.987 de teste.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, pentru 56 de persoane aflate în carantină care au părăsit locația a fost dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 656 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.513 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite până în prezent 315 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat în ultimele de 24 de ore 9.449 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.730.979 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 627 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 400 în Italia, 189 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 29 de cetățeni români aflați în străinătate (9 în Italia, 7 în Franța, 6 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania) au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.