UPDATE CRIMA DIN VIDIN: Autorul s-a predat, politistii cauta arma crimei – un cutit cu lama de 18 cm

3

Autorul crimei de azi-noapte din cartierul Vidin, Iulian Craescu, in varsta de 25 de ani, se afla in aceste moment in audieri, dupa ce s-a predat politistilor, in jurul orei 12. Creescu nu a predat insa si cutitul cu care l-a injunghiat mortal pe amicul sau, Ionut Stanel Cabat, de 22 de ani. Agresorul sustine ca a aruncat arma crimei azi-noapte, dupa ce a fugit de acasa, iar politistii o cauta la aceasta ora, pe traseul pe care l-a indicat Craescu.

Anchetatorii au stabilit ca tanarul de 25 de ani i-a aplicat lui Cabat mai mute lovituri in zona abdomenului, a capului si a altor regiuni ale corpului, cu un cutit avand o lungime a lamei de circa 18 cm, producandu-i leziuni care i-au adus moartea.

Potrivit unui comunicat dat publicitatii de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila, urmeaza  a se proceda la audierea lui Craescu si “cu mare probabilitate, se va proceda la retinerea autorului, pentru ca fapta savarsita este de o inalta gravitate”, iar apoi, dupa conturarea cat mai exacta a imprejurarilor crimei, se va face propunerea de luare a masurii arestarii preventive de catre Tribunalul Braila.  In conformitate cu acelasi comunicat, Iulian Craescu fusese liberat in luna februarie 2014 din penitenciar, dupa ce fusese condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri.