Varga: Daniela Vasioiu inca mai are ceva de spus in politica locala
Deputatul liberal Vasile Varga considera ca fosta lidera PD Daniela Vasioiu reprezinta o achizitie pentru organizatia judeteana PNL Braila. Varga precizeaza, pe o retea de socializare, ca Vasioiu are o experienta administrativa care poate fi fructificata de liberali si ca, in plus, aceasta va aduce in partid si alte persoane, oameni de valoare, care au activat alaturi de ea in fostul PD si care sunt gata sa o urmeze si la PNL: “Daniela Vasioiu este un om cu o experienta politica deosebita, a fost ani la rand un consilier municipal activ, a lucrat ca viceprimar, deci are o bogata experienta in ceea ce inseamna administratia publica. De asemenea, nu putem nega calitatile sale organizatorice si rezultatele pe care le-a obtinut cu echipa fostului PD.
Referitor la criticile pe care unii deja au inceput sa i le aduca Danielei Vasioiu, cred ca de bun simt ar fi sa recunostem ca toti am facut greseli mai mari sau mai mici in carierele noastre politice; important este ca din fiecare sa fi invatat ceva si sa le fi corectat.
Cred ca Daniela Vasioiu inca mai are ceva de spus in politica locala si pot spune ca venirea sa in PNL a facut ca si alti fosti membri ai vechiului PD Braila sa fie interesati sa i se alature. Sunt oameni de calitate, cu care am colaborat si eu, la acea vreme, din pozitia de consilier municipal. Sunt oameni cu experienta ca si consilieri, oameni care s-au remarcat si ca buni organizatori, pe linie politica. Faptul ca putem atrage alaturi de noi astfel de persoane mi se pare un semn bun si suntem decisi sa facem o echipa puternica, cu oameni competenti, cu care sa ne pregatim temeinic pentru alegerile locale”.