Varga si Nazare sunt gata sa mearga maine in Parlament, pentru a respinge Legea Amnistiei
Deputatul PNL de Braila Vasile Varga si deputatul PDL Alexandru Nazare au anuntat astazi ca sunt gata sa participe maine la o eventuala sedinta extraordinara a Parlamentului, pentru a discuta si a-si exprima votul asupra proiectului Legii amnistiei si gratierii. Declaratia acestora vine dupa ce aseara, intr-o dezbatere televizata, liberalul Klaus Iohannis i-a cerut contracandidatului sau Victor Ponta sa se convoace vineri o sedinta extraordinara a Parlamentului, in care se se voteze si sa se respinga proiectul Legii amnistiei. Iohannis a cerut acest lucru ca o dovada, inainte de alegeri, ca PSD-ul nu va forta aprobarea acestui proiect, pentru a-si salva membrii marcanti ai partidului care sunt sau vor fi condamnati pentru acte de coruptie.
“In eventualitatea in care Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, care se intalneste astazi, ia decizia convocarii unei sesiuni extraordinare in vederea dezbaterii proiectului Legii amnistiei, eu si colegul meu Alexandru Nazare suntem de acord sa ne prezentam maine la sedinta. Toti parlamentarii ACL sunt pregatiti ca maine dimineata sa plece la Bucuresti, sa intram in dezbateri si sa votam. De asemenea, tot maine – si nu marti, cum a fost convocata Comisia juridical – suntem dispusi sa votam si sa aprobam si ridicarea imunitatii tuturor parlamentarilor pentru care exista solicitare oficiala in acest sens.
Noi am considerat ca aceasta Lege a amnistiei si gratierii, asa cum este ea, in forma actuala, elaborata de PSD, nu poate fi votata. Am solicitat punerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, dar presedintele Zgonea a refuzat si n-am putut sa votam. Prima oara s-a dispus numai ridicarea unei imunitati, iar a doua oara, toti parlamentarii PSD, UNPR si PC au iesit din sala de plen si au plecat, asa ca nu am mai avut cum sa discutam. Ne rugam de 3-4 luni de zile in cadrul Comisiei juridice a Camerei Deputatilor sa se faca un raport pentru plen si s-a refuzat, pentru ca nu s-a primit OK-ul. Dar daca astazi se stabileste ca maine dimineata sa ne adunam in sedinta la Parlament, suntem dispusi sa facem asta toti parlamentarii ACL din toate colturile tarii, chiar daca suntem in aceasta campanie si chiar daca unii sunt presedinti de organizatii, pentru ca avem obligatia morala sa ne prezentam in plenul Parlamentului si sa respingem aceasta Lege a gratierii si a amnistiei”, a declarat astazi Vasile Varga.