Veste bună pentru sportivii brăileni: s-a finalizat o bază sportivă modernă la Chiscani. Are terenuri pentru mai multe sporturi, are instalație de nocturnă, iar tariful de închiriere va fi de circa 1500 lei pentru 3 ore

O bază sportivă modernă construită în numai cinci luni, cu terenuri de fotbal, handbal, baschet și volei, finalizată în comuna Chiscani, la Stadionul „Chimia”. Investiția este în valoare de 1,7 milioane euro, constructorul a fost unul extrem de serios, care nu numai că a respectat termenul, dar a încheiat lucrările mai devreme decât era prevăzut în contract, iar rezultatul este unul care va bucura cluburile și asociațiile sportive din localitățile limitrofe, inclusiv din municipiu, care de acum înainte vor avea unde să joace în condiții civilizate și la prețuri decente.

Spre exemplu, Stadionul Progresul din municipiu, care a fost reabilitat, ar fi trebuit să fie funcțional de anul trecut, dar nici acum nu a fost dat în funcțiune, încă nu are porți și nici tabelă de marcaj, iar de instalație de nocturnă nici nu poate fi vorba. Tariful propus pentru închiriere – încă nu a fost aprobat de Consiliul Local Municipal – este de 6.500 lei/oră, în timp ce la baza din Chiscani, primarul Costică Cojea (PNL) spune că va propune Consiliului Local un tarif de 1.500 lei pe meci, adică circa 3 ore, dacă se ia în considerare perioada de dinainte de meci, pauzele și perioada în care sportivii se schimbă și fac duș, după meci.

Terenurile din Chiscani au instalație de nocturnă.

Primarul Cojea (al cărui mandat se va încheia în curând, fiindcă a pierdut alegerile) ne-a prezentat astăzi această investiție:

Edilul a precizat că o contribuție importantă la realizarea acestui proiect a avut-o președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care a intervenit atunci când au apărut unele blocaje și a făcut posibil ca proiectul să meargă mai departe.

La rândul său, Popa s-a declarat foarte mulțumit de rezultatul final în ceea ce privește baza sportivă de la Chiscani și a subliniat că este o veste bună pentru toate cluburile și asociațiile de profil care-și doresc să se poată antrena/să poată juca în condiții bune, mai ales că în ultimii ani cluburile din municipiu au avut foarte mult de suferit din acest punct de vedere.

În plus, Cojea a precizat că din luna septembrie se vor face selecții și în premieră, se va constitui și o echipă de fotbal de fete.

Primarul a mai afirmat că nu s-a  gândit la un nume pentru noua bază sportivă, însă în opinia sa, ar trebui schimbat vechiul nume, respectiv Stadionul „Chimia”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns