Victorie în doar 30 de secunde pentru Florea Leonard, sâmbătă, la Gala Dynamite Fighting Show

Florea Leonard, în vârstă de 18 ani, a câștigat sâmbătă seară la Buzău prin KO în doar 30 de secunde, în gala Dynamite Fighting Show, una dintre cele mai puternice promoții de kickboxing din țară.

Sportivul brăilean l-a întâlnit pe Răzvan Barbosu de la Scorpions Bârlad, căruia nu i-a oferit nici o șansă, trimițându-l la podea în prima repriză cu un upercut stânga la corp.

Leo, cum îi spun colegii de sală, s-a apucat de kickboxing la 13 ani sub îndrumarea antrenorului Dan Căpățînă în cadrul clubului Urban WarriorGym. Până în prezent el a obținut numeroase titluri naționale la competițiile de amatori, iar de puțin timp a făcut pasul către profesioniști, aici având deja trei meciuri și tot atâtea victorii.

Florea se antrenează din greu și își dorește ca într-o zi să reprezinte România în kickboxing-ul mondial.