VIOREL BOTEA, CANDIDAT PMP LA CAMERA DEPUTAȚILOR: PMP SUSȚINE IDEEA CA PIEȚELE SĂ RĂMÂNĂ DESCHISE, PENTRU A SPRIJINI MICII PRODUCĂTORI, CE ÎȘI CÂȘTIGĂ TRAIUL DIN VÂNZAREA ACELOR PRODUSE

Președintele PMP Brăila, Viorel Botea, nu susține varianta suspendării activității piețelor care funcționează în spații închise, pe motiv că în aceste zone nu există un risc atât de mare de infectare cu coronavirus, ca să se justifice o asemenea măsură radicală.

Botea, care candidează la Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie, consideră că pot fi luate măsuri ferme de protecție și de limitare a riscului de îmbolnăvire, fără a se ajunge însă la închiderea completă a acestor piețe: „PMP a susținut din toate puterile ideea ca piețele să rămână deschise, pentru că astfel putem sprijini în aceste vremuri complicate micii producători, care își câștigă traiul de zi cu zi din vânzarea acelor produse.

Am văzut că în această perioadă sunt o mulțime de oameni care aruncă vina pe unul sau pe altul, în ceea ce privește evoluția pandemiei. PMP consideră că nu este necesar să se închidă piețele, pentru că nu de aici vine pericolul cel mai mare cu privire la infectarea cu coronavirus.

Și pentru că în opinia mea, în loc să acuzăm pe unul și pe altul, ar fi mai eficient să facem propuneri, dacă noi considerăm că putem contribui la îmbunătățirea situației, aș vrea să fac și niște propuneri: invit societatea «Braicar» ca în perioadele de vârf să aibă pe fiecare traseu câte două autobuze care merg unul după celălalt, în așa fel încât să nu mai fie înghesuială și oamenii să nu mai ajungă să meargă pe scară. Am văzut cu toții ce aglomerație este în autobuze la orele de vârf…

De asemenea, invit toate instituțiile publice ca la intrare să aibă covoare cu dezinfectanți, ca o minimă măsură de protecție. Invit și Primăria să acorde o mai mare atenție monitorizării firmelor de salubritate, pentru că și în acea zonă este un potențial focar de infecție.

Sunt câteva lucruri elementare care pot ajuta, spun eu.

În plus, cred că administrația locală ar trebui să fie mult mai atentă la problemele pe care le creează starea pandemică”.