VIOREL BOTEA, CANDIDAT PMP LA PREȘEDINȚIA CJ: ECOTURISMUL POATE FI O SOLUȚIE PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A JUDEȚULUI BRĂILA

Viorel Botea, candidatul PMP la președinția CJ Brăila, consideră că ecoturismul poate fi o soluție pentru dezvoltarea economică a județului Brăila, prin exploatarea resursele terapeutice ale lacurilor Câineni, Însurăței și Movila Miresii.

Unul dintre proiectele cu care Viorel Botea a intrat în cursa electorală se referă exact la acest subiect: „Regiunea de Dezvoltare Sud-Est include una dintre cele mai mari aglomerări urbane din țară, Brăila – Galați, iar printre obiectivele strategice ale dezvoltării regionale se numără și valorificarea potențialului natural al regiunii în scopul dezvoltării turismului, creșterea numărului de investiții în firmele turistice și infrastructura de turism, crearea de noi circuite turistice.

Județul Brăila, deși nu se află într-un perimetru de maximă importanță turistică, oferă multiple posibilități pentru dezvoltarea unor parteneriate active, datorită, în parte, resurselor de factori naturali, cum ar fi prezența unei salbe de lacuri, multe dintre ele bogate în săruri ușor solubile, cu calități terapeutice, fapt pentru care unele din ele servesc la tratarea unor boli. Sunt lacuri sărate, nu prea adânci, prezente în interfluviile dintre Ialomița și Siret, în plină stepă. Dintre lacurile sărate ale Câmpiei Române, de pe teritoriul județului Brăila, s-au exploatat în diverse perioade sau se exploatează parțial, prin amenajări simple sau prin instalații corespunzătoare, resursele terapeutice ale  lacurilor Câineni, Însurăței și Movila Miresii.

În acest context, Brăila nu trebuie să rămână doar o «poartă» tranzitată de turiști în drum spre Marea Neagră, ci să constituie un produs turistic bazat, în primul rând, pe unicitatea unor resurse naturale și pe resursele antropice. De pildă, ecoturismul brăilean ar putea deveni alternativă la ieșirea din situația economico-socială în care se află județul Brăila. De aceea, este absolut necesară crearea unui cadru modern, confortabil, în care să fie descoperit specificul local, apa termală și terapiile, alături de mâncarea tradițională și cadrul natural pur, unde starea de bine și relaxare în natură să fie principalul rezultat.

Astfel proiectul Turismul balnear și de agrement «verde» în zonele Însurăței, Movila Miresii și Câineni va  crea un echilibru optim între:

-autenticitatea locală și dezvoltarea durabilă

-nevoia de a oferi produse moderne, adaptate clientelelor interne și internaționale

-nevoia de a avea un preț competitiv.

Având în vedere toate studiile și concluziile acestora, propunem acest proiect de dezvoltare locală ce constă în amenajarea unor resorturi balneare și de agrement în zonele Însurăței, Movila Miresii și  Câineni, pentru promovarea turismului regional integrat (turism de agreement, turism științific, educațional, turism balnear și de tratament, turism cultural, turism etnologic și gastronomic).

Obiective specifice:

-Asigurarea finanțării proiectului din fondurile locale și fonduri europene;

-Stabilirea unei colaborări responsabile cu autoritățile locale pe fondul descentralizării cu actori privați;

-Înființarea, amenajarea și dotarea a 3 baze de agrement și balneo-climaterice;

-Amenajarea de spații de cazare în pensiuni cu specific local;

-Construirea unor facilități terapeutice și de agrement de tip piscine, zone speciale pentru sport, zone speciale pentru copii, amfiteatre în aer liber;

-Asigurarea marketingului sau promovării, în vederea atragerii turiștilor;

-Integrarea zonei de zonei de agrement și balneo-climatice în circuitele turistice naționale și internaționale;

-Implicarea elevilor din toate liceele brăilene cu specializarea turism și  alimentație prin inițierea unor firme de exercițiu în domeniul turismului balneo-climateric, ca acte de voluntariat;

-Facilitarea unor acțiuni de practică profesională pentru elevii școlilor sanitare de stat/private de la specializarea asistent balneo-fizioterapie din județul Brăila;

-Colaborarea permanentă între instituțiile, organizațiile și agenții economici interesați, pentru constituirea profilului material și spiritual al produsului turistic;

-Îmbunătățirea stării de sănătate atât a localnicilor, cât și a altor pacienți din țară sau din străinătate;

-Asigurarea la prețuri rezonabile a serviciilor de tratament, recreere și divertisment;

-Creșterea facilităților specifice tratamentului recuperator, dar și de prevenție –wellness;

-Crearea unor noi locuri de muncă.

Beneficiari: Primăria însurăței, Primăria Movila Miresii, Primăria Vișani

locuitorii județului Brăila; pacienți cu afecțiuni locomotorii (boli reumatismale degenerative inflamatorii, post – traumatice etc.); neurologice (afecțiuni ale sistemului nervos periferic cum ar fi sciatica, nevrite, pareze); dermatologice, oftalmologice, respiratorii, endocrine.

Parteneri: Consiliul Județean Brăila, ONG-uri, agenți economici, licee din județul Brăila cu specializarea turism și alimentație, școli sanitare din Brăila cu specializarea asistent balneo-fizioterapie.