Viorel Mortu, despre liberali: Unii vad in sedintele CJ un prilej de a-si exhiba umorile teribile

IMG_20150211_110238

 

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Viorel Mortu (PSD), este de parere ca  cei care se fac vinovati de scandalul penibil care s-a intamplat la cea mai recenta sedinta a CJ sunt alesii liberali, care fac opozitie intr-un mod complet deplasat. Viorel Mortu a declarat astazi, intr-o conferinta de presa, ca are de gand sa ia masuri, daca se va mai intampla ca liberalii sa perturbe bunul mers al sedintelor. In opinia sefului judetului, consilierii PNL gasesc in sedintele CJ un prilej “de a-si exhiba tendintele politice si umorile teribile”: “Este evident ca s-a ajuns la un prag care este deja un <<prea mult>> si in viitoarele sedinte vom gasi forme de aplicare a regulamentului care sa potoleasca aceasta patima. Daca insa patima politica va anima la fel de agitat spiritele, va trebui, probabil, sa gasim forme limita, pe care regulamentul le are; insa eu nu as vrea sa intru in astfel de decizii. Eu sunt pentru dezbatere, pentru dialog, pentru comunicare si schimb de opinii, sunt pentru analiza pe toate nuantele pe care un proiect de hotarare le poate dezvolta, sunt  pentru exprimarea oricaror opinii si apoi votul sa decida. Daca unii vad in aceasta  dorinta a mea de a dezvolta comunicarea la nivelul Consiliului un prilej de a-si exhiba tendintele politice si umorile teribile pe care le au, e treaba lor. Eu nu cred ca brailenii asta vor, nu cred ca brailenii vor circ si cred ca nu asta este rostul nostru acolo, acela de a suporta agresivitatea celorlalti”.

Presedintele CJ a mai precizat ca alesii liberali, care sunt foarte vocali in sedintele de consiliu, ridicand diverse obiectii, tac malc, atunci cand merg la sedintele de comisii (la care nu vine presa), unde ar putea sa-si lamureasca o parte dintre neclaritati: “Vin la sedintele de comsii si sunt foarte tacuti”.