Viorel Mortu, Ionel Avram, Emilia Meirosu, Nicu Nita, Marcel Motoc, Sorin Bosneag vor candida din nou pentru PSD
Presedintele executiv PSD Braila, Aurel Simionescu, declara ca aproximativ jumatate dintre actualii consilieri judeteni si municipali social-democrati se vor mai afla pe listele de candidati, pentru un nou mandat, restul fiind persoane noi.
“In principiu, nu pot sa spun exact, dar cred ca pot sa spun ca aproximativ jumatate dintre candidati – poate chiar mai multi – sunt noi, cu diverse tipuri de miscari, cu diverse tipuri de renuntari”, a declarat astazi presedintele executiv PSD.
Intrebat daca partidul a renuntat sa-i mai puna pe lista pe unii dintre actualii consilieri pentru ca liderii PSD nu au fost multumiti de activitatea acestora, Simionescu a precizat: ”Nu, deocamdata este o apreciere nu a celor care au facut mai putin bine, ci a celor care ar putea sa faca mai mult bine in continuare”.
Aurel Simionescu a mai spus ca s-a dorit sa fie mai multe femei si mai multi tineri pe liste, pe locuri eligibile, insa nu pe neaparat respectand anumite procente: “Discutand ca principiu, eu nu am fost niciodata de acord cu procente, 30%, 20%, 40%. Daca avem 7 femei care ne pot reprezenta, pot aduce voturi, pot participa efectiv la activitatea consiliului, atunci sa fie 7. Daca avem 3, avem 3. O impunere din asta, de genul <<atatia tineri, atatea femei, atatia pensionari>>, etc, nu mi se pare in regula, fiindca o sa constatati ca daca ii luati pe toti, nu mai sunt locuri pe lista.
Eu am spus ca un consilier trebuie sa aiba 3 calitati neparat, in afara de altele. Una este sa fie o persoana de-o anumita profesie, inginer, medic, profesor, etc, pentru ca noi trebuie sa avem pe lista eligibila niste oameni care sa poata ajuta primarul, cand este vorba de o anumita activitate. Ca avem Comisia de invatamant, sanatate, cultura si constat ca nu am niciun profesor, medic, etc, am comisia juridica si constat ca nu am juristi. Deci trebuie sa fac o structura echilibrata, din acest punct de vedere.
In al doilea rand, persoanele respective trebuie sa fie aducatoare de voturi; cu toata dragostea, dar politica se joaca pe voturi; restul, ca am avut nu stiu cate ocazii, ca am dat de 3 ori in bara si de 4 ori a aparat portarul, nu conteaza, se joaca pe goluri. In al treilea rand, trebuie sa aiba o anumita disponibilitate financiara, sa nu stau ca daca trebuie sa mergem la Bucuresti, la nu stiu ce consiliu sau congres, se intreaba <<Aoleu, dar mie cine-mi plateste biletul de tren?>>”.
Potrivit datelor pe care le avem, consilierii judeteni Viorel Mortu, Ionel Avram, Emilia Meirosu, Nicu Nita, Marcel Motoc, Marius Dobrota se vor afla in continuare pe lista de candidati ai PSD la CJ, iar consilierul municipal Sorin Bosneag va candida si el pentru un nou mandat la CLM.