Viorel Mortu: S-au deblocat proiectele majore de la Spitalul Judetean Braila
Presedintele Consiliului Judetean Braila, Viorel Mortu, a anuntat astazi ca s-au rezolvat toate problemele care au dus la blocarea unor investitii de amploare din domeniul Sanatatii, demarate la nivel local. Mai exact, este vorba despre proiectele ce vizau Sectia Cardiologie a Spitalului Judetean – care va fi una dintre cele mai moderne din tara -, Sectia Terapie Intensiva, precum si Blocul Operator, care au ramas de izbeliste, dupa suspendarea fostului presedinte CJ Gheorghe Bunea Stancu si haosul administrativ ce a urmat. Viorel Mortu a declarat ca s-a terminat cu tensiunile, certurile si “micile mizerii”, iar lucrarile au fost reluate in ritm sustinut: “Am repornit toate motoarele blocate din vara trecuta pana acum; au fost amanari, tensiuni, certuri, mici mizerii, dar le-am incheiat de curand prin documente, proiectele le-am repus pe rol pe ritm de lucru zilnic masurat, astfel incat in aprilie, Cardiologia este gata. Urmeaza sa vina echipamentele si sa le montam, iar in paralel, sa rezolvam si alte utilitati. De asemenea, pana in primavara – vara, Terapia Intensiva va fi gata si a fost reluata in ritm sustinut si partea de Bloc Operator, incepand de ieri”.