Viorel Mortu: Vapoarele ISJ, ale CJ si Primariei vor fi folosite pentru excursii scolare

421437_122812807858988_2013281679_n

Presedintele interimar al Consiliului Judetean Braila, Viorel Mortu, are de gand sa foloseasca in interes scolar atat vasul “Ovidiu”, de care dispune institutia pe care o conduce, ci si cele ce apartin Primariei Inspectoratului Scolar. Mai exact, pofesorul Viorel  Mortu isi propune ca in vacantele scolare, dar nu numai, vapoarele respective  sa fie utilizate pentru excursii scolare, astfel incat  cat mai multi elevi sa vada paradisul din Insula Mica a Brailei, cu flora si fauna specifica deltei, dar si Insula Mare: “Din luna aprilie, in vacanta scolara, dar si in perioada in care se desfasoara activitatea numita <<Saptamana altfel>>, vapoarele Inspectoratului Scolar, ale Consiliului Judetean si Primariei municipiului vor fi folosite pentru a organiza deplasari ale elevilor in Insula Mica a Brailei, pentru cunoasterea mediului, dar si in Insula Mare, pentru cunoasterea localitatilor sau a mediului de afaceri din IMB”.

Seful CJ nu a precizat, insa, daca a obtinut acceptul conducerii Primariei si al Inspectoratului Scolar, pentru folosirea navelor in cauza in scopul organizarii unor excursii de acest gen. Pe de alta parte, va fi nevoie si de acordul viitorului presedinte al Consiliului Judetean Braila, pentru demararea proiectelor amintite, dat fiind ca cel mai probabil, pana in luna aprilie se vor organiza alegeri pentru functia de presedinte al acestei institutii.

Amintim ca potrivit vicepresedintelui CJ Braila, Ovidiu Nechita, vasul “Ovidiu”, proprietate a Consiliului, nu a fost folosit mai deloc de catre institutia amintita, desi se cheltuiesc lunar 22.000 Ron, pentru intretinerea lui.