Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită timp de o săptămână

În săptămâna 12-17 februarie Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează o serie de activități prilejuite de Ziua Națională a Lecturii, cu participarea elevilor din școlile brăilene.

„Campania își propune să stabilească lectura ca obicei în rândul tuturor persoanelor și categoriilor de vârstă. Inițiativa vine să sublinieze că lectura devine o abilitate cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Prin urmare, vă încurajăm să celebrați această zi prin citirea unei cărți preferate sau prin oferirea de cărți unei persoane dragi.

Biblioteca împărtășește valorile lecturii prin ateliere de scriere creativă, cluburi de lectură și dezbateri literare, lansări de carte, întâlniri cu scriitorii și alte activități similare.

Vă amintim că Ziua Națională a Lecturii are o semnificație istorică: pe 15 februarie s-au născut două personalități culturale de seamă, Titu Maiorescu – politician și critic literar și Spiru Haret – renumit matematician și ministru al Educației, cunoscut pentru dezvoltarea sistemului educațional modern al țării noastre. Ambele au jucat un rol important în dezvoltarea educației românești, precum și în promovarea lecturii”, spun organizatorii.

Programul cuprinde un maraton de lectură pentru preșcolari, ce se va desfășura la Centrul Multicultural; la secția Împrumut Carte pentru Adulți se vor citi și dezbate cu elevi de gimnaziu câteva cărți, iar cei mici sunt așteptați la Secția Împrumut Carte pentru Copii. Ludotecă la clubul „Moara cu cerneală”, la întâlnirea cu prozatorul brăilean Lică Barbu și la sesiunile de lectură „Cartea – o experiență fascinantă, O altfel de lectură”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns