320 de persoane au fost selectate azi în vederea încadrării, în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă organizate de AJOFM Brăila

27 de angajatori și 475 de solicitanți de loc de muncă au participat astăzi la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila.

Angajatorii au venit cu 324 locuri de muncă vacante, în următoarele domenii de activitate: construcții; construcția de nave și structuri plutitoare; industria alimentară; repararea și întreținerea navelor și bărcilor; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; agricultură; activități de protecție și gardă; hoteluri și alte facilități de cazare; captarea, tratarea și distribuția apei; alte activități recreative și distractive; activități de asigurări de viață; spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană; coafură și alte activități de înfrumusețare; comerț; alte activități de creditare.

În cadrul bursei reprezentanții Centrului Militar Județean Brăila au prezentat oferta Ministerului Apărării Naționale:

– pentru soldat gradat profesionist în municipiul Brăila – 55 locuri, din care 33 pentru posesorii de permis auto categoria B si C;

– oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale – ofițeri (licență)- 492 locuri, maiștri militari/ subofițeri (studii postliceale) – 1391 locuri, cursuri de formare ofițeri (filieră indirectă) – 132 locuri,  cursuri de formare subofițeri (filieră indirectă) – 665 locuri.

În ceea ce-i privește pe brăilenii interesați de un loc de muncă, 320 dintre aceștia au fost selectați în vederea încadrării.

În vederea facilitării inserției pe piața muncii a absolvenților de învățământ, au participat la bursă și elevi din anii terminali de la Complexul de tip familial „Universul Copiilor”, care au intrat în contact direct cu angajatorii prezenți la bursă.

De asemenea, au fost prezente și persoane private de libertate propozabile pentru liberarea condiționata de la Penitenciarul Brăila și de la Centrul de Detenție Brăila – Tichilești, în scopul creării unor punți sociale între comunitate și acestea, existând posibilitatea obținerii unui loc de muncă după punerea în libertate, dar și pentru cunoașterea și conștientizarea instrumentelor de sprijin pentru viitoarea încadrare în muncă.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns