Ateliere de socializare intergenerațională, de educație digitală, de educație financiară și de dezvoltare personală oferite de Asociația „The Social Incubator” la Brăila

În perioada 4 – 5 mai Asociația „The Social Incubator va desfășura la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila o serie de ateliere educative. Astfel, în cadrul proiectului Reconnect, vor avea loc două activități: Atelierul de socializare intergenerațional (4 mai) și Atelierul de educație digitală (5 mai).

În cadrul proiectului ResponsABIL sunt programate alte două ateliere: Atelierul de educație financiară (4 mai) și Atelierul de dezvoltare personală, cu exerciții de autocunoaștere (5 mai).

„Prin proiectul 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐧𝐧𝐞𝐜𝐭, susținut de United Way România, ne propunem să reducem decalajul dintre generații, prin ateliere de digitalizare incluzivă și prin contexte de socializare la care participă vârstnici de la «Niciodată singur», prietenii acestora și tineri de la «The Social Incubator».

ResponsABIL este un program educațional dedicat dezvoltării independenței și responsabilității financiare în rândul tinerilor din medii vulnerabile, implementat cu susținerea KRUK România.

Asociația «The Social Incubator» este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, ȋnființată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate.

De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale, care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul «The Social Incubator» constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8.724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național”, spun organizatorii.

La evenimentul din Brăila participă elevi de la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, tineri aflați în grija Direcției Generale de Protecția Copilului Brăila și vârstnici care beneficiază de serviciile Asociației „Niciodată Singur”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns