Atelierul mobil de pictură va fi montat pentru două zile la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Universitatea Națională de Arte București, în parteneriat cu Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila îi invită pe iubitorii de frumos să viziteze „Atelierul mobil de pictură”. Acesta conține 26 de povești scrise, explorate vizual prin desene și picturi de către Silviu Arap, Sedida Bogomaz, Adriana Georgescu, Sara Muste, Ioana Popescu, Ricarda Radu, Andreea Răducu, Rareș Răileanu, Filip Stroe, Paula Suiugan, Andrei Ursu, Iara Van Kline, Mihaela Velea – Grupa Atelier 21, an II, licență, Departament Pictură, Facultatea de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte București.

Atelierul va fi instalat în data de 29 martie la Biblioteca „Panait Istrati” și va fi demontat în 31 martie.

Programul de vizitare:

*30 martie 2023, interval orar 11.00-14.00, pentru elevii de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée”, precum și de la alte licee și școli;

*30 martie 2023, interval orar 17.00-19.00, vernisaj și finisaj pentru publicul brăilean.

Evenimentul face parte din seria de expuneri dedicate reconectării studenților de la Unarte la comunitățile de proveniență, demers integrat în abordarea pedagogică „Pentru un an, tavanul este noua noastră pardoseală” – lector univ. dr. Marian I. Dobre, profesor îndrumător, responsabil proiect. Cu alte cuvinte, după ce va fi montat la Brăila (pentru Mihaela Velea, absolventă a Liceului de Arte „Hariclea Darclée”), Atelierul mobil de pictură va fi instalat la Pitești (pentru Ioana) în perioada 10-12 mai 2023, la Reșița (pentru Ricarda)… iar lista continuă.

Pentru detalii suplimentare: marian.dobre@unarte.org , mobil: 0723.201 559.