BOBOC: CEI MAI MULȚI DINTRE CEI CARE PRIMESC RECOMANDAREA DE A STA ÎN CARANTINĂ CHIAR RESPECTĂ ACEASTĂ RECOMANDARE ȘI ASTFEL DISPARE RISCUL DE A ÎMPRĂȘTIA BOALA PE STRĂZI
Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, este mulțumit de faptul că în ultimele zile numărul de cazuri confirmate cu COVID-19 a scăzut la nivelul județului și că situația nu mai este atât de gravă ca în perioada anterioară, când se punea problema că nu mai sunt locuri în spitale pentru cei infectați cu coronavirus.
Boboc s-a declarat astăzi mulțumit și de faptul că de când au reintrat în vigoare măsurile legislative privind izolarea și carantina, cea mai mare parte a brăilenilor carora li se cere să stea 14 zile în carantină respectă această recomandare a medicilor: „Avem un trend descrescător, așa cum am zis acum o săptămână. După ce au reintrat în vigoare măsurile pe care noi le avem la dispoziție ne-am asumat un obiectiv urgent – și anume identificarea contacților cazurilor pozitive, pentru a-i putea plasa în acea carantină la domiciliu, în felul acesta scoțând practic «de pe stradă» vectorii.
Avem astăzi un număr destul de mare de oameni care sunt în carantină la domiciliu. Să știți că în comparație cu perioada trecută, când aveam foarte mulți oameni care nu respectau recomandarea de carantină și erau prinși pe stradă și erau conduși în spațiile de carantină, acum s-a întâmplat un lucru extraordinar, după părerea mea: oamenii respectă această măsură. Cei care primesc recomandarea de la DSP sau de la medici să rămână timp de 14 zile în casă, în număr foarte mare, respectă această recomandare și riscul de a împrăștia boala pe străzi, în piețe, pe faleză, dispare. Din acest motiv nici nu ne-am grăbit să luăm alte măsuri. Sigur, suntem pregătiți în orice moment, DSP face evaluări care țin de focare, de zone din care vin riscurile”.