Chiriac: Am stabilit un termen de două luni pentru depunerea cererilor de finanțare ca să responsabilizăm primarii să-și facă toate documentele din timp, să nu ne mai apuce Crăciunul

Primăriile din județul Brăila au la dispoziție două luni pentru a întocmi și a depune dosarele prin care solicită cofinanțări de la CJ, în vederea realizării unor obiective de interes public în localitățile respective.

Consilierii județeni au aprobat astăzi Regulamentul pentru finanțarea asocierilor Județului Brăila – Consiliul Județean Brăila cu unele unități administrativ-teritoriale (consilii locale), în vederea realizării unor obiective de interes public în anul 2021, iar data limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 august.

Liberalul Dănuț Lungu a comentat că primăriile au prea puțin timp la dispoziție pentru a obține toate avizele și autorizațiile necesare pentru întocmirea documentației  în acest sens și a întrebat dacă nu se poate prelungi acest termen: „Considerați că aceste două luni de zile sunt suficiente? Două luni de zile este o perioadă în care unitățile administrativ teritoriale se pot mișca mai repede pentru obținerea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construcție, după caz și organizarea ședințelor de consiliu local, pentru a obține această finanțare?”.

„Eu cred că da. Așa a fost în fiecare an”, a răspuns președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD).

„Dacă îmi aduc bine aminte, în anii precedenți, chiar și anul trecut, am prelungit termenul până la 30 sau 31 decembrie pentru depunerea acestor dosare de finanțare. Putem să facem acest lucru și anul acesta?”

„Și lucrările când le-au mai făcut, domnule consilier? Da, am prelungit termenul în unele cazuri, pentru decontare. Noi în ziua de Crăciun eram pe aici, în CJ și făceam deconturi… Încercăm să mobilizăm și să responsabilizăm primarii, să-și facă toate documentele din timp, să nu mai prindem sezonul de iarnă, astfel încât aceste lucruri să fie terminate la termen, nu în luna decembrie. E responsabilitatea lor. Tocmai de asta am pus niște termene destul de bune, pentru a-i responsabiliza”.