Circa 150.000 lei cheltuite în perioada 2020-2023 din bani publici de Primăria Brăila și Casa de Cultură a Municipiul Brăila pentru umbrele
Circa 150.000 lei cheltuite în perioada 2020-2023 din bani publici în municipiul Brăila pentru umbrele. Mai exact, circa 1,5 miliarde lei vechi investite în total de Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Brăila – instituție din subordinea Primăriei – din banul public pentru achiziția de umbrele de ploaie, umbrele colorate, umbrele viu colorate antivânt, umbrele de ploaie automate. Asta am găsit căutând pe platforma SEAP, pe care se fac achizițiile publice.
Și dacă ne gândim cât suntem taxați pentru apa de ploaie, nici nu-i de mirare că administrația publică are nevoie de atâtea umbrele…
Bine, cele pe care le-au cumpărat în perioada menționată cele două instituții nu sunt destinate să ne apere de ploaie, ci sunt destinate să facă să arate mai bine strada Mihai Eminescu, că dacă stai cu ochii în sus, pe umbrelele „viu colorate” agățate pe cabluri, nu te mai uiți la clădirile din jur, dintre care unele sunt de toată jena. Strada Mihai Eminescu, care era odinioară una dintre cele mai frecventate din oraș, este acum moartă ca vad comercial, dar dacă putem face ceva să cosmetizăm ruina, de ce să nu o facem?
Cu pâinea, mai slab, dar cu circul e important să stăm bine. Și dacă tot plouă de rupe în Brăila – dovadă sunt cantitățile de apă de ploaie pe care ni le trece CUP Dunărea în facturi -, este firesc ca gospodarii din administrația publică să cumpere umbrele fără număr, fără număr.
Și nu discutăm aici dacă acele umbreluțe agățate pe cabluri pe strada Mihai Eminescu schimbă sau nu în bine aspectul zonei; aici fiecare este liber să-și dea cu părerea. Doar ne întrebăm dacă nu cumva, având în vedere nenumăratele probleme care sunt de rezolvat în municipiu, nu ar fi fost alte priorități în cheltuirea banului public. Și iarăși, sub acest aspect este liber fiecare să-și dea cu părerea.
Din ce am găsit pe SEAP, achizițiile publice făcute de cele două instituții amintite în perioada 2020-2024 sunt după cum urmează:
Anul 2020 – achiziții de umbrele în valoare de 4680 lei; 5,616 lei; 5.616 lei.
Anul 2021: achiziții de umbrele în valoare de 26.000; 22.100 lei; 3.744 lei.
Anul 2022- achiziții în umbrele în valoare de 7.290 lei.
Anul 2023 – achiziția a 1700 de umbrele de ploaie – 68.000 lei.
(sursă foto – Facebook Costel Pătrășcan)