CJ Brăila, pe punctul de a pierde o finanțare europeană de peste 3 milioane de euro destinată reabilitării și modernizării Palatului Administrativ. Lucrările ar trebui să fie terminate până la finele acestui an, dar acestea nici măcar n-au început

O finanțare europeană de peste 3 milioane de euro destinată reabilitării și modernizării Palatului Administrativ din municipiul Brăila ar putea fi pierdută, ca urmare a faptului că lucrările, care nici n-au început, ar trebui să fie terminate până la 31 decembrie 2023. Condițiile de finanțare europeană pentru acest proiect impun ca toate lucrările care se execută după data amintită să fie plătite de la bugetul CJ Brăila, care este autoritatea contractantă, dar CJ nu-și permite să cheltuiască asemenea sume pentru reabilitarea clădirii, deci cel mai probabil contractul va fi reziliat.

Contractul de finanțare a fost semnat în mai 2020 de președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac și de directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov. Mai exact, este vorba de o finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Valoarea contractului este de 3,8 milioane euro, din care 80% reprezintă fonduri europene, iar restul sumei este acoperită din bugetul de stat și din contribuția Consiliului Județean Brăila. La momentul respectiv s-a anunțat că durata proiectului este de 36 luni de la data semnării contractului de finanțare, iar durata de execuție propriu-zisă a lucrărilor este de 24 luni.

Au trecut aproape 3 ani de la acel moment și nici vorbă să fi început lucrările, pentru că încă nu a fost predată CJ Brăila forma finală a proiectului. Motivul? Licitația pentru proiectare și execuția lucrărilor a fost câștigată în 2020 în baza prețurilor de la acel moment pentru materialele de construcții, dar între timp prețurile au crescut semnificativ, iar asocierea care a câștigat ar trebui să prezinte devizul general cu prețurile asumate la licitația din 2020.

Zvonurile care se vehiculează pe această temă sunt că la nivelul conducerii CJ deja se știe clar că nu există nicio șansă să se execute lucrările de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ până la finalul acestui an și că una dintre variantele luate în calcul este ca angajații CJ să se mute înapoi în Palatul Administrativ, după ce în toamna anului trecut s-a scos tot din încăperile de acolo și au fost smulse de pe pereți inclusiv aparatele de aer condiționat. Din ce am mai aflat pe surse, președintele Chiriac nu vrea să se întoarcă în Palatul Administrativ cu coada între picioare, fiindcă ar fi bătaia de joc a brăilenilor și a adversarilor politici, așa că preferă să-i țină pe toți în birourile improvizate în Casa Tineretului până găsește o ieșire onorabilă din această situație.

Dat fiind că nu am vrut  să ne asumăm riscul să-l găsim iar pe Iulian Chiriac într-o pasă proastă și să ne confunde cu primarii PSD, pe care-i tratează într-un mod execrabil, am discutat astăzi despre acest subiect cu omul cu care chiar se poate discuta la CJ Brăila –  vicepreședintele Ionel Epureanu.

Acesta ne-a declarat: „Noi în momentul ăsta avem un contract de proiectare și execuție în care lider de asociere este Tancrad, care va fi executantul lucrărilor și firma Arhitone Design din Iași, pentru partea de proiectare. La momentul acesta partea de proiectare nu este încheiată. Ei sunt în întârziere, sunt pe penalități de întârziere. Ne-au predat o parte din documentația de proiectare, iar la momentul acesta așteptăm varianta de deviz general care să fie conformă cu oferta. Aici au apărut niște probleme legate de ajustările la prețurile materialelor de construcții care au intervenit după momentul la care s-a făcut oferta. Fiind licitată proiectarea cu execuție, noi trebuie să primim un deviz general în prețul ofertat atunci, în 2020 și abia ulterior, în funcție de ce legislație va fi la momentul respectiv, putem să discutăm despre ajustarea prețurilor materialelor de construcții. Am avut o polemică cu ei și diverse întâlniri în perioada aceasta. Au avut ca ultim termen de  predare a devizului general data de 17 martie 2023, dar la această dată devizul nu este predat.

Ulterior, dacă vom avea documentația întreagă depusă, ea va fi înaintată la verificator – e procedura legală –  care va stabili dacă această documentație este în regulă din punct de vedere tehnic și apoi documentele se înaintează la ADR, de unde să dă ok-ul pentru începerea lucrărilor.

Legat de derularea lucrărilor, ca și durată, într-adevăr, dacă documentația ar  fi depusă în perioada imediat următoare, având în vedere faptul că lucrările trebuie să se termine la finalul acestui an, este un risc destul de mare să nu se întâmple asta”.

În opinia noastră, a spune că este „un risc destul de mare” ca lucrările de reabilitare și modernizare a Palatului Administrativ să nu fie gata până la 31 decembrie 2023 este o exprimare foarte optimistă, fiindcă practic e imposibil să se termine în jumătate de an ceea ce trebuia realizat în 24 de luni. Finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii amintite până la finele acestui an este cu atât mai improbabilă, cu cât nici măcar nu se știe când vor putea începe acestea sau dacă vor începe, în actuala formă. Nu mai vorbim despre faptul că și dacă încep lucrările, constructorul nu se va putea încadra în prețurile anului 2020, deci la scurt timp după ce va trece la treabă se va opri și va cere suplimentarea  sumei.

„Credeți că în șase luni s-ar putea reabilita întreg Palatul Administrativ?” l-am întrebat pe Epureanu.

„Da. Depinde de mobilizare”, ne-a spus vicepreședintele CJ.

„Deci încă mai sperați să se termine toate lucrările până la sfârșitul acestui an?!”

„Dacă documentația ar fi depusă până la finalul lunii martie, sunt șanse cel puțin pentru finalizarea lucrărilor ce țin de partea eligibilă din proiectul cu finanțare europeană. Deci e vorba de lucrările care sunt acoperite de fonduri europene, partea de reabilitare termică. În situația asta am prioritiza lucrările respective, în așa fel, încât să pot să folosim toți banii dați de ADR. Restul lucrărilor, cheltuieli neeligibile, putem să le facem și anul viitor.

În varianta în care lucrurile astea nu se realizează, va trebui luată o decizie în acest sens de Consiliul Județean, care este autoritate contractantă, de a rezilia contractul. Evident că reziliind contractul de execuție nu mai avem timp să derulăm altă procedură de licitație pentru proiectare și pierdem  finanțarea europeană.

Nu ne rămâne decât varianta să facem separat proiectul tehnic, să cuprindem în el valorile actuale ale materialelor și să încercăm să accesăm o altă finanțare europeană, să organizam o nouă licitație care va fi una care va conține costurile actuale ale materialelor de construcții. Pe axele de finanțare europeană care se deschid acum avem oportunități de a refinanța proiectul și în același timp, să obținem bani europeni mai mulți decât la actualul proiect, pentru că sunt alte prețuri ale materialelor de construcții. Dar nu asta era dorința noastră, dorința noastră era să realizăm lucrările pe actualul contract”, a spus Epureanu.

Evident, demersurile pentru obținerea unei noi finanțări europene presupun timp, presupun o nouă licitație, cu posibile contestații, ceea ce ar putea dura încă ani de zile.

L-am mai întrebat pe vicepreședintele Epureanu de ce s-au mutat birourile CJ de la etajul I al Palatului Administrativ încă din septembrie 2022 și s-au lăsat acele încăperi goale, dacă tot nu fusese predat proiectul, deci nu se punea problema de începere a lucrărilor.

„Noi am pregătit spațiile din Casa Tineretului pentru a ne muta. Primăria la fel, își pregătește spațiile în care să se mute, pentru că așa am stabilit, să ne mutăm în etape. S-a luat decizia să ne mutăm la începutul lunii septembrie 2022. Pe data de 6 septembrie ei aveau termenul inițial de depunere a proiectului tehnic. De la momentul depunerii proiectului tehnic în forma finală, toate celelalte etape legale, până la a se da ordinul de începe a lucrărilor, se puteau derula în circa o lună. Tot atât de necesar și acum, dacă primim proiectul tehnic, într-o lună am putea începe lucrările.

De aceea am spus noi că în luna septembrie să ne mutăm birourile, pentru ca din octombrie să poată începe lucrările. Pe 6 septembrie noi am primit o parte din proiect și urma să ni se prezinte în scurt timp și restul documentației, devizul general în forma prevăzută în contract. Numai că nu ni s-a mai prezentat acel deviz general, au fost tot felul de discuții pe tema sumelor și nu s-a găsit o soluție”, ne-a spus  viucepreședintele CJ.

Întrebat ce șanse sunt, din punctul său de vedere, să se primească până la finele lunii martie devizul general în forma prevăzută în contract, vicepreședintele CJ ne-a spus: „Teoretic în momentul ăsta promisiunea există; practic, vom vedea. Pentru că promisiuni au mai fost și ele nu s-au confirmat. Dar încă mai avem o doză de încredere și speranța că lucrările care sunt eligibile pe contractul de finanțare pot fi făcute până la finalul acestui an”.

Precizăm că potrivit contractului de finanțare, partea care ține de eficiența energetică a clădirii (deci segmentul eligibil) prevede: termoizolarea pereților exteriori, schimbarea tâmplăriei exterioare cu una din aluminiu, refacerea termoizolației și a hidroizolației la nivel de terase, realizarea unor intervenții pe partea de distribuție a agentului termic, dotarea tuturor birourilor cu ventiloconvectoare alimentate cu agent termic de încălzire iarna și agent termic de răcire pe timp de vară și de asemenea, recuperatoare de căldură. În plus, se vor înlocui cele trei lifturi existente ale clădirii, circuitele de distribuție agent termic vor fi schimbate cu țevi de oțel cu izolație de tip elastomer și se va monta o instalație pentru energie regenerabilă cu panouri solare foto-voltaice pe terasa clădirii. De asemenea, fiecare corp de clădire va avea un circuit separat de alimentare cu agent termic, pentru echilibrarea instalației. Pentru producerea agentului termic de răcire se va monta un chiller în interiorul clădirii, lângă centrala termică deja existentă.

Pe lângă aceste lucrări, sunt necesare și altele, care au rezultat în urma expertizelor tehnice și în urma auditului energetic, dar sunt neeligibile și ca atare, se vor realiza prin fondurile CJ: se vor reface finisajele interioare – tencuieli și zugrăveli, pardoseala, se vor înlocui ușile interioare, montarea unor uși rezistente la foc la casele de scară și holuri, înlocuirea completă a instalației electrice, realizarea unei instalații de detectare a incendiilor și de stingere a acestora, se va realiza o instalație voce-date, o televiziune cu circuit închis, un sistem de protecție la șoc electric și o instalație paratrăsnet.