Consilierul Bucălău, către președintele Chiriac: „Nu sunt specialist în drumuri, dar nu este nevoie să ai studii aprofundate pentru a observa gropile și șanțurile formate pe drumul DJ 203R, ele se văd din satelit!”

Consilierul județean Alexandru Bucălău (PNL) este nemulțumit de starea Drumului Județean 203R, aflat într-o stare deplorabilă și care încă nu a intrat în reparații, deși liberalii brăileni au sesizat această problemă în repetate rânduri în ultimii ani.

Bucălău afirmă într-un comunicat dat publicității că DJ 203R este în aceeași stare ca anul trecut și îi solicită președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), lămuriri cu privire la finanțarea europeană pe care acesta din urmă o avea în vedere, pentru repararea drumului amintit: „Dle președinte Iulian Chiriac, în calitate de simplu cetățean al Brăilei, am voie să vă aduc la cunoștință că DJ 203R este în aceeași stare deplorabilă ca anul trecut și că se prezintă la fel de 40 de ani? Asta deși le-ați promis brăilenilor că în cel mai scurt timp, CJ Brăila nu va mai avea niciun metru de drum neasfaltat în tot județul!

Este adevărat că nu sunt specialist în drumuri, așa cum de fiecare dată mă atacați, cu aer de superioritate, în plenul ședințelor CJ, dar nu este nevoie să ai studii aprofundate pentru a observa gropile și șanțurile formate pe drumul DJ 203R, care străbate localitățile Ulmu și Cireșu de la un capăt la altul și trece prin Batogu și Lișcoteanca, ele se văd și din satelit.

Nu este nevoie de studii speciale pentru a vedea dezastrul de la DJ203R, chiar vă invit pe teren, ieșiți din birou, sunteți total rupt de realitate!  În dispreț față de cetățeni, ați aruncat niște piatră, acum înghițită de noroi și ați considerat că este suficient.

Ce se mai întâmplă cu proiectele pe fonduri europene promise de dumneavoastră?  Întreb din politețe, pentru că tot dumneavoastră ați spus că ar mai putea dura vreo 3-4 ani până să se realizeze concret lucrurile, întrucât nu sunt deschise axele de finanțare.

Cum rămâne cu oamenii care se încumetă să treacă pe acest traseu și își distrug mașinile sau se accidentează, îi despăgubiți? Cum rămâne cu ambulanțele care trebuie să ajungă la urgențe?

Suntem în anul de grație 2023, în campania electorală din anul 2024, credeți că o să mai reușiți să păcăliți electoratul PSD că veți repara DJ 203R?

Dle președinte CJ Brăila, este de datoria mea de cetățean și de consilier județean liberal să vă întreb despre orice situație care ar aduce prejudicii brăilenilor. Dacă în continuare considerați că sunt întrebări puerile și că fac circ, așa cum ați declarat, este grav!

Am observat că atunci când nu aveți argumente, jigniți, schimbați subiectul, iar comportamentul dvs este de vătaf pe moșie.

Să afirmați despre drumul județean care leagă localitățile Gulianca, Ianca și Viziru, în care s-au băgat peste 90 milioane lei fonduri europene, că va fi reparat doar pe porțiunile distruse peste iarnă și că doar eu sunt cel care vrea să fie turnat un alt covor asfaltic, spune multe despre indiferența dumneavoastră în calitatea de beneficiar al acestei lucrări.

În Brăila totul merge pe cârpeală! Soluțiile dvs. tehnice înseamnă asfaltări cu petice, acestea sunt standardele în vigoare în Brăila! Se face economie la bani europeni, nu se dorește și calitate?

Termenul de finalizare a lucrării de modernizare a drumului Gulianca-Ianca-Viziru, în vederea asigurării conectivității directe cu coridorul TEN-T Brăila-Buzău, a fost 31.12.2022! Ați recunoscut în plenul ultimei ședințe de CJ că au fost depistate mai multe deficiențe, care trebuie remediate de constructor. Dacă ați notificat constructorul, așa cum ați afirmat, nu credeți că trebuie să informați și brăilenii sau protejați pe cineva?”.

Precizăm că în martie 2022 Chiriac declara că proiectul pentru reabilitarea DJ 203R este depus pentru obținerea unei finanțare prin POR 2021 – 2027 și că dacă se vor lansa ghidurile de finanțare, CJ Brăila are finalizată partea de DALI pentru acest obiectiv și s-ar putea începe repede partea de proiectare.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns