Consilierul județean Bucălău bănuiește că viitorul concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean Brăila va fi câștigat de concurentul „venit din partea PSD”

Liberalul Alexandru Bucălău declară că până în prezent consilierii județeni liberali nu au fost consultați de conducerea CJ Brăila în ceea ce privește selectarea unui manager interimar pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență.

Bucălău a făcut această precizare în contextul în care președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), s-a arătat interesat de sugestiile brăilenilor pe această temă, dar cel puțin deocamdată n-a fost interesat și de eventualele sugestii ale consilierilor județeni PNL.

Dat fiind că președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, declara că la Spitalul Județean ar trebui să fie un manager care să fie un bun profesionist, care să câștige pe bune concursul, fără ingerințe politice, l-am întrebat pe Bucălău dacă personal crede că se va întâmpla în realitate așa ceva: „După cum s-a aflat pe surse, se aude că cineva de la PSD va fi numit interimar. Nu suntem de acord cu interimatul. Ar trebui grăbite lucrurile, pentru a face un concurs pentru ocuparea acestui post. Interimar ar trebui numită o persoană care nu este înregimentată politic.

Ați văzut ce s-a întâmplat cu fostul manager (Delia Râșnoveanu, PSD – n.r.) care era înregimentat politic și lucrurile au decurs total negativ cu privire la interesul pacienților. Ținând cont de ce am văzut din anul 2017 și până acum, din punctul meu de vedere nu ar trebui să repetăm aceeași greșeală și să mai numească un om înregimentat politic”.

Întrebat dacă personal, crede că atunci când se va organiza concursul pentru ocuparea funcției de manager, acesta va fi unul corect, liberalul a răspuns că are o intuiție că e foarte posibil să câștige concursul concurentul „venit din partea PSD”.