Deputatul Alexandru Popa, despre proiectul „Braiconf Plaza”: „E o nouă palmă pentru brăileni. Stricăm ceva construit în zeci de ani și construim un mall”

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, nu este deloc entuziasmat de vestea că fosta fabrică „Braiconf”, care decenii la rând a fost mândria județului la nivel național și nu numai, va fi transformată în „Braiconf Plaza”, un complex care va include spații comerciale, rezidențiale, industriale, precum și unele dedicate serviciilor și sănătății.

Această metamorfoză a unui spațiu de producție într-unul cu magazine, locuințe, clinici și mici unități de producție a fost anunțat ca o mare veste, ca fiind „cea mai importantă reconversie urbană din Brăila”, dar Popa spune că realitatea crudă este aceea că dispare un simbol al județului, iar zona de producție se reduce și mai mult, ceea ce nu este deloc bine pentru economia Brăilei: „Toată lumea, când mă întreabă de industria din județul Brăila – cât mai există ea în momentul acesta -, mă întreabă de Braiconf. Mall mai avem; la mall, dacă avem bani, putem să ne ducem și la ieșire din oraș, nu trebuie să fie în centrul orașului, cu locuințe și cu toată povestea asta.

Eu cred că e o nouă palmă pentru brăileni și pentru județul pe care-l reprezentăm și noi, ca politicieni. Vă dați seama în ce situație suntem: stricăm ceva construit în zeci de ani și construim un mall.

Așa ne pleacă și Yazaki, așa ne pleacă toți din Brăila. Oamenii ăștia – autoritățile județului, reprezentate de PSD – duc Brăila în moarte clinică”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns