„Drogul, calea spre infern” – cruda realitate despre efectele consumului de droguri, prezentată elevilor brăileni

Drogurile reprezintă un fenomen și în Brăila. Statisticile instituțiilor abilitate în domeniu indică faptul că județul Brăila se află sub media la nivel național, din punct de vedere al consumului de droguri, dar subiectul nu este de neglijat. Informarea tinerilor cu privire la efectele pe care le pot avea drogurile asupra sănătății și vieții lor reprezintă un mijloc important de prevenție și este important ca aceștia să știe că au cu cine vorbi, în cazul în care vor să discute cu un adult despre acest subiect sau să ceară ajutor.

Sunt câteva dintre lucrurile care s-au spus astăzi la manifestarea intitulată „Drogul, calea spre infern”, desfășurată la Casa Tineretului din Brăila. La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratul Școlar Județean, Baroului Brăila, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi, iar invitat special a fost prof. univ. dr. Cătălin Țone, autorul lucrării „Marijuana, zborul spre iad”.

Sala a fost plină de elevi din mai multe licee brăilene care au fost implicate în proiectul FAST („Fii avocat în școala ta”), conceput în scopul de a oferi elevilor din școlile brăilene câteva elemente de bază ce țin de educația juridică.

Avocatul Daniel Prunău, fost decan al Baroului Brăila, a declarat că este esențial să se discute despre consumul și traficul de droguri, pentru că drogurile sunt foarte periculoase, chiar dacă inițial pare că este doar o distracție: „Fenomentul ăsta reprezintă din punctul meu de vedere tot ce poate fi mai rău pe lume la ora asta și este important nu să prevenim fenomenul ăsta, ci să-l eradicăm”.

Scriitorul Adrian Victor Vank, fost judecător, a vorbit elevilor prezenți despre un caz instrumentat de DIICOT pe care i-a fost repartizat în urmă cu niște ani și despre consecințele extrem de dure pe care îl poate avea traficul de droguri, pentru niște tineri care nu-și dau seama în ce se bagă:

La rândul său, judecătorul Marius Cojocariu, din cadrul Tribunalului Brăila, a prezentat elevilor pas cu pas procesul prin care se ajunge de la dorința de a brava în fața altor tineri sau de a experimenta ceva nou, la dependența de droguri, apoi la implicarea în distribuirea drogurilor și mai apoi la închisoare:

Vlad Axinciuc, de la Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila, a prezentat câteva informații despre fenomenul consumului și traficului de droguri la nivelul județului nostru:

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns