Europarlamentarul Mihai Tudose (PSD), despre acuzațiile că administrația locală PSD finanțează preferențial HC Dunărea din banii publici: „Nu cred nicio clipă că a fost finanțat din cauză ca managerul clubului este ginerele meu”
„Nu cred nicio clipă faptul că HC Dunărea a fost finanțat din bani publici din cauza relației mele cu managerul clubului, pentru că acest club era finanțat și înainte de a fi condus de Adrian Manole” – este declarația făcută de europarlamentarul Mihai Tudose (PSD), cu referire la acuzațiile liberalilor pe tema finanțării preferențiale din bani publici a clubului HC „Dunărea”. Mai exact, liberalii brăileni susțin că administrația locală PSD acordă un tratament preferențial HC Dunărea și că suma alocată în acest an clubului de handbal este de 10 ori mai mare decât primesc toate celelalte sporturi locale la un loc, pentru că președintele acestui club, Adrian Manole, este ginerele lui Tudose.
„Atâta minte au, atâta fac! Înțeleg că au fost și niște luări de poziție în interiorul PNL, membri, consilieri, care au încercat să iasă din ridicolul situației și au avut o opinie contrară de cea a conducerii PNL; au fost dați afară, certați și așa mai departe…
Sumele primite de club de la administrația locală au rămas, în principiu, cam aceleași. Când echipa, acum doi ani, era aproape de retrogradare, n-a protestat nimeni. Atunci era ok, că nu crea emulație; acum, când echipa are rezultate, au impresia că au pierdut ceva politic și hai să îi dăm în cap!
Nu a spus nimeni că vor fi 20 de centre de handbal pentru copii în județul Brăila din bani privați, din sponsorizări. Nu s-a uitat nimeni să vadă câți bani au venit din sponsorizări.
Și se pare că la o parte din spectrul politic din Brăila – ca să nu zic PNL, dar se subînțelege – faptul că în toată Europa, de la Islanda până la prietenii sârbi, s-a scandat «Brăila! Brăila!» îi lasă rece. Era mai bine dacă nu se scanda «Brăila, Brăila!», era mai bine dacă era o echipă moartă.
Despre a finanța tot sportul, eu recunosc că sunt adeptul unei alte abordări – guvernamentale, dacă vreți – fiindcă dacă vrem să facem performanță, trebuie alese câteva ramuri. Până acum, am încercat să facem performanță în toate și nu ne-a ieșit la nimic. Acum echipa Dunărea Brăila a avut rezultate și încep să vină sponsori, începe să aibă din ce în ce mai puțină nevoie de sprijinul administrației locale. Și atunci probabil că în doi-trei ani administrația locală va alege, prin votul consilierilor, o altă ramură sportivă unde să performăm.
Repet, dacă cineva suferă pentru victoriile Brăilei…”, a spus Tudose.
Acesta a mai vorbit despre problemele care împiedică finalizarea lucrărilor la bazinul olimpic de înot, unde lucrările sunt blocate de ani de zile, deși este realizat în proporție de peste 90%, dar nicio firmă nu este interesată să-l finalizeze și să-și asume garanțiile pe niște lucrări făcute de alții.
Precizăm că în anul 2021 HC Dunărea a primit de la administrația locală (Consiliul Județean și Municipiul Brăila) 5.500.000 lei, în 2022 administrația locală a alocat inițial 11.500.000 lei, suma fiind mai apoi suplimentată cu 1.500.000 lei, iar în 2024 clubul de handbal a primit de la administrația locală 18.500.000 lei, deci nu se poate spune că e vorba „cam de aceleași sume”, cum afirmă Mihai Tudose.
Adrian Manole a venit la conducerea HC Dunărea în decembrie 2021.
Amintim, de asemenea, că în urmă cu câteva zile HC Dunărea s-a calificat în semifinalele EHF European League, care de vor juca în Austria, pe 11 și 12 mai.