Invitație pentru brăileni, de Ziua Instituției Prefectului

Sâmbătă, 30 martie, Prefectura Brăila va marca Ziua Instituției Prefectului prin manifestări dintre cele mai variate.

Și în acest an, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea”, Centrul Militar Județean, Garnizoana Brăila și Poliția Locală vor fi prezente cu echipamente și tehnica din dotare.
În interiorul clădirii, în zona Holului monumental, cu sprijinul Protoieriei Brăila, a Grupului „Poveștile Iei”, precum și a Muzeului Brăilei „Carol I”, vor fi organizate o expoziție de icoane, o expoziție de cămăși tradiționale românești, respectiv o prezentare în imagini a istoriei Mitropoliei Proilaviei.

De asemenea, cei prezenți vor putea urmări un program artistic susținut de Fanfara Militară a Garnizoanei Brăila, precum și de Ansamblul etnofolcloric „Nicolae Bălan Pucioagă” de la Valea Cânepii și Nicoleta Ghelase.