IORDACHE: HC DUNAREA E CONDUS DE FRISCA MANAGEMENTULUI BRAILEAN, GEN MANGIUREA SI SANDULESCU. CHIAR N-A GASIT PSD NISTE OAMENI CARE SA AIBA MACAR BUN SIMT?

Consilierul judetean Stefan Catalin Iordache (PND) este de parere ca PSD este vinovat pentru  situatia grea in care a ajuns HC Dunarea Braila, club aflat in coada clasamentului, desi primeste o finantare consistenta din bani publici. Iordache a explicat ca in afara presedintelui clubului de handbal, Marius Caranica (PSD), din Consiliul de Administratie al HC Dunarea fac parte tot oameni pusi de PSD, precum Silviu Mangiurea, directorul general al CUP Dunarea si Cornel Sandulescu, directorul Braicar.

In opinia consilierului PND, Mangiurea si Sandulescu au demonstrat deja ca nu sunt buni manageri la firmele pe care le conduc, deci este cu atat mai putin probabil ca acestia sa fie capabili sa conduca un club sportiv:  “Acolo, la HC Dunarea, sunt doar ei, PSD-istii. Nu mai este niciun element de opozitie acolo, niciun element de control.

Acum probabil ca ati fi curiosi sa stiti cine face parte din Consiliul de Administratie. Pai face parte cine: domnul director de la CUP Dunarea  (Silviu Mangiurea, PSD – n.r.), domnul director de la Braicar (Cornel Sandulescu – n.r.). Sunt doua societati fanion ale Brailei: una a tras teapa cu zeci de milioane la toti brailenii, luandu-le taxa pe apa de ploaie si unul le trage teapa plimbandu-i cu niste microbuze mai mari prin oras si lumea stand pe scari sau imbulzindu-se in statie. Adica daca ei nu-si pot manageria propriile institutii – care culmea, sunt publice -, de ce sa ma astept eu ca ar putea sa managerieze un club de handbal?! Si rezultatele se vad, adica ceea ce fac ei la locul lor de munca se intampla si la clubul de handbal. Fara nicio suparare…

Adica scuzati-ma, chiar n-a gasit PSD, nu mai are PSD nicio rezerva de cadre din care sa aduca niste oameni care sa aiba macar bun simt?! Ca acum nu se mai pune problema sa aiba cine stie ce expertiza… Nu, macar bun simt… Adica cum poti sa vii tu, care furi nu stiu cati braileni, sa iei decizii si sa tai salariul unei jucatoare, tu, care de-abia incapi pe usa de la Sala Polivalenta, de sportiv ce esti?! Management e clar ca nu stii: si CUP Dunarea, si Braicar sunt niste institutii falimentare. Fara bani europeni, CUP Dunarea – la gunoi, iar Braicar este la fel. Stiti bine ca Finantele, in anii trecuti, au luat terenuri in contrapartida cu taxele pe care trebuia sa le plateasca Braicar la stat.

Deci astia doi oameni sunt asa cum sunt, ca manageri. Ei, la randul lor, sunt reprezentanti in CA de la HC Dunarea, unde ce decizii iau ei, impreuna cu alti doi supermanageri, domnul Claudiu Pisica, ce n-a condus in viata lui nici macar o trotineta si domnul Caranica?

Adica crema, frisca si smantana  managementului brailean…

Oamenii astia au facut ei o echipa si tot ei o amendeaza ca merge prost. Domnule, dar n-ai facut-o tu?! Cu aceeasi bani cu care echipa asta a castigat locul 2, cu care a castigat locul 3… Si acum sunt pe antepenultimul loc”.