Liberalul Canciu, despre Piața Săracă din Brăila: „Tarife de lux pentru condiții mizere. Șefa APT lasă să moară această piață, în timp ce ea încasează lunar peste 10.000 lei și răspunde comenzilor PSD”

Secretarul de stat Cătălin Canciu, președinte al Organizației Municipale a PNL Brăila, este nemulțumit de starea „jalnică” în care se află Piața Săracă din municipiul Brăila, „un loc cu nume parcă predestinat pentru sărăcia și deznădejdea care se găsesc acolo”.

Canciu comentează într-un comunicat dat publicității că în ciuda modului în care arată spațiul amintit, „tarifele percepute pentru închirierea unei tarabe în Piața Săracă sunt cele mai mari decât cele Piața Centrală și Piața Concordia”: „Situată la vreo 2 km de zona centrală a orașului, Piața Săracă nu prezintă interes pentru administrația Dragomir, la fel cum nu prezintă interes nici cartierele mărginașe ale Brăilei, unde primarul actual calcă o dată la 4 ani.

Atmosfera din Piața Săracă este una dezolantă: tarabe ruginite, cu vopsea scorojită care abia dacă se mai cunoaște, copertine vechi de zeci de ani, măcinate de ploi și vânt.  Dar cel mai apăsător este pustiul din zona de legume-fructe, unde întâlnești doi-trei comercianți, care stau răbdători la aceste tarabe mizere în așteptarea clienților.

Alături ne întâmpină zona comercială, cu produse de tot felul, jalnică imagine și aici. Găsim aceleași tarabe insalubre, doar marfa este colorată și face ca totul să pară un talcioc pe cale să se închidă.

Puținii comercianți din Piața Săracă încearcă să câștige cinstit o pâine, deși nu au nici cele mai elementare condiții de vânzare a produselor. Și cu toate astea, ca un paradox, tarifele percepute pentru închirierea unei tarabe în Piața Săracă (clasificată ca fiind în zona B) sunt cele mai mari din municipiu. Da, ați citit bine: cele mai mari! Mari mari chiar decât cele Piața Centrală și Piața Concordia (clasificate ca fiind în Zona A). Spre exemplu, în 2022, în Piața Săracă, în baza unui contract de închiriere a fost percepută o taxă de 9,50 lei/zi pentru o tarabă pentru vânzare de legume, fructe și zarzavat, în timp ce în zona A, taxa a fost de 9 lei/zi.

Acest paradox poate fi explicat doar de SC Administrația Piețelor și Târgurilor (APT), societate comercială care are ca unic acționar Consiliul Local Municipal Brăila și care este condusă de Meluța Drăguț. Aceasta a fost promovată ca director la SC APT în 2016, cu girul primarului Brăilei, Marian Dragomir și al întregului PSD, firește, după ce, în urmă cu câțiva ani, pe când conducea Cantina săracilor, a fost prinsă «ciugulind» din mâncarea sărmanilor.

Indiferentă la nevoile brăilenilor care își doresc o zonă de piață modernă, de unde să se poată aproviziona cu marfă proaspătă, șefa APT lasă cu bună știință să moară o piață care ar fi putut deservi un întreg cartier din municipiu. De formație jurist, Meluța Drăguț și-a întărit în acești ani poziția de director, chiar dacă a pierdut în instanță procesele cu câțiva angajați, pe care îi suspecta că simpatizează cu liberalii, cheltuielile de judecată fiind trecute repede la capitolul pierderi.

De aceeași indiferență pentru nevoile brăilenilor suferă și primarul Marian Dragomir, care a promis în 2016 modernizarea piețelor din Brăila, printre care și Piața Săracă, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Promisiunea de modernizare a Pieței Sărace a fost reiterată în 2018, când ATP Brăila a obținut, cu acordul consilierilor municipali, o majorare de capital cu 500 mii lei, bani care ar fi trebuit să fie folosiți inclusiv pentru modernizarea Pieței Sărace, dar nici de această dată nu a fost să fie.

Anul 2023 vine cu noi creșteri ale tarifelor de închiriere a tarabelor, respectiv cu 15%, iar Piața Săracă se va alinia evident acestor scumpiri, chiar dacă modernizările de aici sunt zero. Scumpiri pe sărăcie, tarife de lux pentru condiții mizere.

Cu toate acestea, singura grijă a directorului Meluța Drăguț este să încaseze lunar salariul de peste 10.000 lei și să răspundă comenzilor PSD, știut fiind că societatea pe care o conduce este un adevărat «refugiu» pentru membrii PSD.

Managementul «performant» al directorului Meluța Drăguț este acela de a propune anual în CLM un buget de venituri și cheltuieli din care 10% reprezintă subvenția acordată de la bugetul local, ceea ce înseamnă o sumă de cinci ori mai mare decât redevența virată de APT către bugetul local. Aceasta este «eficiența» SC APT, o societate care suge de ani de zile bani de la bugetul local, pentru a ține în funcții calde zeci de membri PSD”.