Liberalul Dănuț Lungu e convins că viitorul manager al Spitalului Județean Brăila va fi tot un om de încredere al PSD; Simonei Drăghincescu îi dorește „multă sănătate, să stea la pensie fericită”

Consilierul județean Dănuț Lungu (PNL) speră ca odată cu demisia Deliei Râșnoveanu (PSD) din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Brăila, cel care va prelua conducerea acestei unități medicale să facă schimbările necesare, astfel încât pacienții să nu mai fie atât de nemulțumiți de serviciile de care beneficiază în spital.

Lungu crede că și viitorul manager va fi tot un om pus pe criterii politice de PSD, dar își dorește ca acesta să facă mai multe în interesul pacienților decât a făcut fostul manager: „Ținând cont că CJ (condus de PSD – n.r.) este principalul ordonator de credite la tot ceea ce înseamnă Spitalul Județean, sunt convins că va câștiga concursul exact cine își dorește și cine trebuie să câștige. Mi-aș dori, chiar dacă e asumat politic, să fie cineva care să își și asume. Sunt o groază de schimbări acolo, sunt foarte, foarte multe lucruri de schimbat.

Acest interimat nu dă bine, pentru că e un haos total acolo, medicii ba vin, ba nu vin, foi la pacient ba sunt, ba nu sunt, ba se fac, ba nu se fac.

Să sperăm că (cei din PSD – n.r.) își doresc cu adevărat și nu rămân la declarații politice și vor măcar să miște lucrurile într-o parte”.

Cât despre intenția declarată a Simonei Drăghincescu, fost subprefect al Brăilei, de a prelua conducerea interimară a Spitalului Județean, Lungu a comentat: „Îi doresc multă sănătate, să stea la pensie fericită, atât. Am înțeles că este pensionată”.