Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei: A început plata granturilor acordate de stat IMM-urilor afectate de pandemie

„Microgranturile acordate din fonduri externe nerambursabile, pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) care nu dețineau salariați la data de 31.12.2019, precum și granturile pentru capitalul de lucru ajung în conturile firmelor în aceste zile”- este anunțul făcut de Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, la întâlnirea pe care a avut-o ieri, 26 noiembrie, cu oamenii de afaceri din județul Brăila.

”Prin acest program, IMM-urile care nu aveau angajați la finalul lui 2019, primesc câte 2.000 de euro, dacă au fost afectate de criza sanitară. Avem aprobate 22.000 de dosare, din cele 29.000 depuse, iar banii au ajuns deja în bănci și vor intra în conturile firmelor. Până la finalul anului se vor face toate plățile și ne gândim deja să mai deschidem încă un program similar, pentru cei care nu au fost eligibili, dar au resimțit efectele pandemiei.

O a doua veste bună este că și granturile pentru capitalul de lucru, acordate tot IMM-urilor, au început să fie plătite către cele 17.860 de firme care s-au înscris în al doilea program și sunt eligibile. Banii pot fi folosiți pentru plata taxelor, a furnizorilor, a chiriilor sau pentru investiții”, a precizat Liviu Rogojinaru.

Secretarul de stat a anunțat că într-o fază avansată se află și cel de-al treilea program de sprijin pentru IMM, din bani europeni, care este dedicat exclusiv investițiilor. În total, prin cele trei programe derulate prin Ministerul Economiei, o firmă poate accesa până la 250.000 de euro, fonduri nerambursabile.

”Asta înseamnă o susținere reală a mediului de afaceri și a economiei românești, așa cum o înțelegem noi, liberalii. IMM-urile vor avea la dispoziție și alte oportunități, peste 1,5 miliarde de euro vor fi la dispoziția lor, în perioada următoare, pentru susținerea activității sau pentru dezvoltarea de noi afaceri. Și vă rog să țineți cont că vorbim despre sume nerambursabile, despre bani europeni atrași, care intră efectiv în economia reală, bani care ajută la menținerea locurilor de muncă sau la crearea unora noi. În județul Brăila orice inițiativă antreprenorială trebuie susținută și încurajată”, a declarat Cătălin Boboc, președintele PNL Brăila, gazda evenimentului.

Oamenii de afaceri prezenți au afirmat că susțin inițiativa consilierilor locali PNL Brăila privind reducerea taxelor și impozitelor practicate de Primăria Brăila și s-au arătat dispuși să pună presiune pe primar, pentru ca acest demers să fie aprobat.