Mihai Tudose a avut și astăzi vorbele la el, la inaugurarea podului peste Dunăre: „Suntem pe podul de la Brăila, e al nostru, îl iubim, așa mare, frumos, cum e el”

Cuvinte frumoase, discursuri triumfale rostite astăzi la inaugurarea podului suspendat peste Dunăre care face legătura între Brăila și Tulcea, dar din punctul meu de vedere, ca brăileancă, Mihai Tudose – în calitate de brăilean -, le-a dat clasă tuturor vorbitorilor.

Nu pentru că-i al nostru – bine, și pentru că-i al nostru! -, nu pentru că în opinia mea a avut o contribuție semnificativă la realizarea acestui proiect – e opinia mea, aveți dreptul să nu fiți de acord cu ea! -, nu pentru că n-a avut nevoie de un discurs scris, ci a vorbit liber despre un subiect pe care-l cunoaște foarte bine, ci pentru că a vorbit așa cum vorbește un om despre ceva ce a crescut sub ochii săi și-i este drag.

Dacă discursurile celorlalți vorbitori au fost tehnice, au fost seci, la Mihai Tudose s-a simțit că-i pasă de Brăila și de ceea ce ajută la dezvoltarea acestei zone: „Am să vă cer îngăduința ca astăzi, aici, să nu fiu nici fost prim-ministru, nici fost ministru, nici europarlamentar, ci am să vă vorbesc ca brăilean.

După anii ‘90 toți am sperat la o dezvoltare accelerată a zonei noastre, a României, în general. Și noi, cei de aici, de la Dunărea de Jos, am sperat că va veni binele peste noi. Binele a început să vină dinspre Vest, dar a ajuns mai puțin în Est, mai ales în Sud-Est, că nu prea avea pe unde. Nu erau șosele, nu erau poduri, etc.

Dunărea de Jos, Brăila-Galați, este a doua aglomerare urbană după București, iar toate investițiile se blocau fiindcă nu era infrastructură. Și nu erau șosele fiindcă nu era podul. Podul nu era fiindcă nu erau șosele. Nu avea rost să faci aeroport cargo de marfă fiindcă, nu-i așa, nu erau pod și șosele. Evident, din aceleași motive, transportul fluvial era superb, dar lipsea cu desăvârșire, fiindcă, nu-i așa, nu aveau unde să descarce și unde să încarce mărfurile.

În februarie 2017 prima vizită a premierului de atunci, domnul Sorin Grindeanu, a fost la Brăila. Atunci domnul prim-ministru Sorin Grindeanu «s-a lăsat convins» că acest pod este necesar, pentru a tăia nodul gordian și a începe de undeva dezvoltarea acestei zone. Domnia sa este cel care a găsit finanțarea pentru acest pod. Încă o dată îi mulțumesc și trebuie acceptat acest lucru.

Viața e bună câteodată și închide cercul – acum tot domnia sa a dus lucrurile la bun sfârșit.

Ce s-a mai întâmplat între timp? De când au început pilonii podului să iasă din pământ, râdeam cu constructorii în primul an, «Măi, munciți, dar nu munciți în direcția care trebuie!», că săpau pentru zona de ancoraj pentru piloni. În schimb, când toată lumea a început să vadă că podul chiar iese din pământ și nu e o eternă poveste românească cu ceva care s-a semnat și nu se face, au început să crească și proiectele de drumuri, Studiul de fezabilitate pentru aeroportul Galați-Brăila înțeleg că este aproape gata, porturile din Galați și din Brăila sunt în plină renovare, tot cu fonduri europene, cu zona internodală și tot ce trebuie.

Ca brăilean, vă mai spun un singur lucru: ceea ce facem astăzi, că e al treilea pod din Europa, că e cel mai mare din România… Suntem pe podul de la Brăila, e al nostru, îl iubim, așa mare, frumos, cum e el,  îl iubim. Este marcarea, practic, a începutului dezvoltării zonei Dunării de Jos, a doua mare aglomerare urbană după București. Așa să ne-ajute Dumnezeu!”.

Precizăm că CNAIR a anunțat că „circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila se va deschide în mod oficial în jurul orei 15:30. Reprezentanții CNAIR, antreprenorii și cei implicați în organizarea evenimentului de deschidere a circulației pe pod depun, la această oră, eforturi pentru a elibera partea carosabilă de balizele și parapetele de separare a sensurilor de circulație, precum și de elementele folosite la eveniment, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”.