Pe șeful ISJ Brăila „îl doare sufletul” când se gândește că la Liceul de Arte se învață în 9 imobile diferite, iar primarul Dragomir refuză să ofere acestui liceu clădirea fostei Școli 6

Inspectorul școlar general al Brăilei, Cătălin Canciu (PNL), spune că „îl doare sufletul” când se gândește la situația elevilor și cadrelor didactice de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” din municipiu, care își desfășoară activitatea în prezent în 9 corpuri de clădire situate în zone diferite ale orașului.

Amintim că s-a ajuns în această situație complicată după ce anul trecut părinții elevilor care învățau în Corpul B al liceului – care este un imobil încadrat în clasa de risc seismic I -, au amenințat că nu-și mai lasă copiii la școală, fiindcă se tem pentru siguranța lor și au ieșit și în presă, acuzând faptul că nu se iau măsuri pentru închiderea acelui corp.

La momentul respectiv (februarie 2023), când s-a luat decizia de a se închide Corpul B, soluția a fost aceea de a se a împrăștia cele câteva sute de elevi care își desfășurau activitatea acolo în mai multe clădiri în care existau diverse spații disponibile. Dat fiind că Primăria Brăila este proprietarul clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ, tot aceasta a trebuit să găsească și spațiile necesare.

L-am întrebat  pe Cătălin Canciu într-o conferință de presă dacă din februarie 2023 și până acum nu s-a găsit o variantă de a grupa elevii liceului amintit într-un număr mai mic de imobile, astfel încât și profesorilor să le fie mai ușor să ajungă la ore, dar și elevilor să ajungă pe de o parte, la cursuri, pe de alta, la orele de pregătire muzicală/ atelierele de artă plastică. Inspectorul școlar general a spus că aceasta este o chestiune care ține de conducerea Primăriei, nu de Inspectoratul Școlar.

Mai mult, el a afirmat că în opinia sa, putea fi folosită în acest scop clădirea în care a funcționat Școala Gimnazială „C.S. Aldea” (Școala nr. 6, de pe strada Gării, care în prezent este nefolosită), care este spațioasă, însă primarul Marian Dragomir are alte planuri cu aceasta: vrea să o transforme în sediul Teatrului de Păpuși.

Cătălin Canciu consideră că aceasta este o idee proastă: „Domnul primar Dragomir îmi cere avizul ca să-i schimbe destinația, să o facă teatru. Bineînțeles că nu am fost de acord.

Liceul de Arte este o școală de elită a Brăilei; funcționează în 9 corpuri de clădire. La Școala «C. S. Aldea» s-ar fi putut transfera cu ușurință fie clasele de gimnaziu și cele primare ale Liceului de Arte, fie cele de liceu sau o parte din liceu sau activitățile legate de muzică sau arte plastice, astfel încât să fie redus foarte mult din acest număr de 9 spații în care liceul își desfășoară activitatea. Dar cei de la Liceul de Arte au fost refuzați de către Primărie când au cerut clădirea Școlii «C.S. Aldea», pentru că Municipalitatea voia să acceseze bani europeni, dar nu pentru școală, ci pentru repararea acestei clădiri, în scopul de a o transforma în Teatru de Păpuși – o altă inepție, pentru că acea clădire a fost construită pentru a fi școală.

Cei de la Teatrul de păpuși folosesc doar sala de festivități. Din discuțiile pe care le-am avut cu actorii au spus că sala este improprie desfășurării activității unui teatru de păpuși”.

Inspectorul școlar general consideră că mai erau și alte variante de a folosi clădirea Școlii „C.S. Aldea” într-un mod mult mai eficient decât cea pe care o are în vedere primarul Marian Dragomir (PSD).