Au fost odată – că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti în presa vremii – în Regatul Împăratului Roșu niște domnițe cu buze dulci, trandafirii, care au pus pe jar inimile unor înalți dregători roșii (cum altfel).

Dacă te uitai la acei dregători fără să știi ce funcții ocupau, n-ai fi zis că e vreunul dintre ei întruchiparea unui machoman care să declanșeze pasiuni mistuitoare; erau niște bărbați ca toți bărbații. Dar după cum se știe, funcția creează organul și în cazul personajelor din povestea noastră, acestea aveau funcții înalte și domnițele nesigure se adunau în jurul lor ca muștele… pardon, ca albinele la miere.

Pe vremea aceea, înalții dregători aveau în dotare secretare, consiliere, asistente și alte asemenea ajutoare, care în multe cazuri erau june pe care le recomanda vocea și talentul, care inițial păreau nevinovate și pe care dregătorii cu pricina le umpleau ulterior de vinovăție. Sau cel puțin așa le plăcea înalților dregători să creadă – mai ales celor care înainte de a fi puși în funcții, nu aveau cine știe ce succes la femei, nu încărcau pe nimeni cu vreun gen de vinovăție, nici măcar tangențial.

În Regatul respectiv era un gen de virus care se lua pe cale orală: de cum ajungeau înalți dregători, bărbații roșii aveau senzația – greșită – că au crescut din toate punctele de vedere, iar domnițele care gravitau în jurul lor și râvneau la ce le puteau oferi aceștia – ne referim la locuri pe lista favoritelor, funcții, venituri suplimentare consistente fără prea multă muncă, sinecuri, etc – le stimulau orgoliul și le dădeau impresia că sunt mai buni decât erau de fapt.

Cert e că odată ce puneau mâna pe o oarecare putere, bărbații roșii din Regat descopereau că pot pune mult mai ușor mâna și pe domnițe. Și cei mai mulți cedau tentației și puneau mâna și apoi și osul la treabă.

Având în vedere că Împăratul roșu în persoană – ca și ceilalți împărați de dinaintea lui – se molipsise cu acest virus și nu a mai reușit să scape de el, nu e de mirare că acesta nu avea nicio problemă cu înalții dregători care sufereau de aceeași boală.

Mai nasol era când dregătorii se băteau între ei pentru vreo domniță care lucra pe mai multe fronturi. Atunci ieșea cu scandal și se vorbea despre asta în presa vremii.

De exemplu, o poveste spune că o astfel de domniță avea trei amorezi: unul oficial, care era dintr-un regat vecin și doi înalți dregători din regatul condus de Împăratul Roșu. Cel din vecini nu știa ce făcea domnița cu ceilalți doi, că ea avea acoperire oficială pentru timpul petrecut împreună: cică discutau treburi interne de partid și de stat. Și nu mințea decât parțial: erau treburi foarte interne, dar singura legătură a acestor treburi cu partidul era că persoanele implicate făceau parte din același partid – ăla care conta. Fiindcă în Regatul Împăratului roșu erau mai multe partide, dar unul era fruntea, acolo era puterea din care își extrăgeau vigoarea înalții dregători despre care vorbim.

Necazul a fost că amorezul 2 (ăla oficial e amorezul 1 în povestea noastră), cel cu dregătorie mai mare, care era însurat, a prins-o pe domniță cu amorezul 3, cel cu o dregătorie mai mică și la fel de însurat, a văzut roșu în fața ochilor și a sărit la gâtul contracandidatului la favorurile junei. Având în vedere că domnița din poveste se afla încă la stadiul de tânără speranță la momentul acestui incident, nu e greu de prevăzut că are în față un mare viitor politic.

O altă poveste relatează despre un înalt dregător roșu care și-a băgat în aparatul propriu (înțelege fiecare ce vrea) o altă domniță care a fost cucerită de charisma ecologică a acestuia. Pasiunea lor comună pentru natură, adică pentru plante și animale – în termeni contemporani, am spune „pasiunea pentru agricultură și zootehnie” – și discuțiile lor îndeplungi și profunde pe aceste teme au dus rapid la o altă pasiune comună, înflăcărată, care i-a apropiat și mai mult. Atât de mult și atât de des, că a deranjat-o pe consoarta înaltului dregător, care îl aștepta acasă, când el pleca chipurile să aibă grijă de treburile regatului și de nevoile concetățenilor și avea grijă de fapt de nevoile unei singure concetățence.

Dar destul cu poveștile pentru astăzi.

Am încălecat pe-o șa și v-am spus poveștile așa.

Probabil că va urma. 😀

(sursă foto – Stock photo)

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.