Rotaru: Mi-e greu sa cred ca actualele conditii de detentie din Romania ii ajuta pe detinuti sa-si schimbe comportamentul

P1090168

Senatorul PSD de Braila Ion Rotaru este de acord cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, in ceea ce priveste conditiile improprii din penitenciarele romanesti, unde supraaglomerarea a atins cote alarmante. In acest context, Rotaru considera ca pe langa celalalte solutii propuse de Victor Ciorbea, se poata lua in calcul si aceea legata de eliberarea conditionata a detinutilor aflati in executarea ultimilor 3 ani din pedeapsa:  “Nu stiu daca e o idee buna sau rea; situatia este insa cea pe care a prezentat-o Avocatul Poporului, care a transmis raportul acesta si la Parlament. Sunt multe lucruri care nu sunt in regula pe zona asta, pentru ca e foarte mare alomeratie in penitenciare, banii care au fost alocati pe investitii au fost din ce in ce mai putini, dotarile si conditiile sunt precare. Poate e o idee care trebuie luata in calcul, aceea legata de eliberarea conditionata a detinutilor aflati in executarea ultimilor 3 ani din pedeapsa, dar pe langa aceasta, cred ca cel mai important este sa se aloce fondurile necesare pentru a crea conditii omenesti – fara sa ajungem intr-o zona de exagerare -, pentru ca inteleg ca in multe penitenciare din tara sunt conditii total improprii. Si daca ne ducem si pe ideea in care ar trebui ca oamenii care ajung acolo sa iasa cumva cu o alta gandire, cu o alta conceptie, mi-e greu sa cred ca ceea ce se intampla in zona aia ii ajuta sa-si schimbe atitudinea si comportamentul”.

Precizam ca in raportul “Conditiile de detentie din penitenciare si centre de retinere si arestare preventiva, factori determinanti in respectarea demnitatii umane si a drepturilor persoanelor private de libertate”, Avocatul Poporului arata ca cea mai mare problema a sistemului de detentiei din Romania este supraaglomerarea inchisorilor. Solutiile propuse de Victor Ciorbea sunt scurtarea perioadei de detentie in care detinutii pot apela la sistemul de eliberare conditionatata, reducerea pe cat posibil a cazurilor de aplicare a masurii arestului preventiv si eliberarea conditionata a detinutilor aflati in executarea ultimilor 3 ani din pedeapsa. In raport se precizeaza ca solutiile amintite nu se refera la pedepsele pentru infractiunile de coruptie si violenta.