„Sărbătoarea Recunoștinței”, marcată de elevii Școlii Gimnaziale „Dr. Luca” la Poliția Brăila

Astăzi, 19 octombrie, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a fost gazda elevilor Școlii Gimnaziale „Dr. Luca”, care au dorit să le mulțumească oamenilor legii, de „Sărbătoarea Recunoștinței”, pentru activitatea lor în slujba comunității.

„Într-o societate în care autoritatea este din ce în ce mai contestată, iar atitudinea de nemulțumire din ce în ce mai prezentă, reprezentanții Școlii Gimnaziale «Dr. Luca» și-au propus sa organizeze «Sărbătoarea Recunoștinței», ce a avut ca obiectiv dezvoltarea în rândul elevilor a unei atitudini de recunoștință în relația cu părinții, cu profesorii și nu în ultimul rând, cu autoritățile statului.

Astfel, elevi ai clasei a I-a și-au exprimat recunoștința prin cântec și cuvinte de apreciere izvorâte din suflet de copil.

Această vizită a oferit polițiștilor brăileni din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Relații Publice încă un prilej de a discuta cu elevii despre prevenirea și gestionarea situațiilor de victimizare, oferindu-le recomandări pentru situațiile când ies la joacă sau dacă navighează pe internet.

La final, copiii au primit din partea oamenilor legii bunătăți și materiale preventive cu sfaturi utile, devenind la rândul lor mesageri antivictimizare”, se arată într-un comunicat dat publicității.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns