“Scurt si cuprinzator”, cu presedintele PMP Braila, Viorel Botea

SCURT SI CUPRINZATOR

Invitatul emisiunii “Scurt si cuprinzator” de luni, 6 aprilie, este presedintele PMP Braila, Viorel Botea. Acesta spune, printre altele, ca atat in invatamant, cat si in alte zone ale administratiei brailene, epoca Bunea Stancu a luat sfarsit si ca atare, toti cei care au fost “slugile” acestuia trebuie sa-si dea demisia din functiile pe care le-au obtinut si le-au pastrat cu sprijinul fostului presedinte PSD Braila. El mai vorbeste despre demisii de onoare si despre faptul ca acestea sunt atat de rare, pentru ca cei care ar trebui sa si le prezinte stiu ca dupa un asemenea gest, nu mai exista drum de intoarcere in functiile pe care le parasesc. De asemenea, Botea se arata convins ca examenul pentru posturile de inspector scolar general va fi “foarte serios anchetat de DNA” in perioada urmatoare, pentru ca exista „suspiciuni foarte grave” pe aceasta tema. Liderul PMP mai declara ca nu-i doreste lui Gheorghe  Bunea Stancu “sa-i putrezeasca oasele in puscarie, cum poate ii doresc altii”.

Despre toate acestea si inca multe altele, in format “Scurt si cuprinzator”: