Simionescu: Sper ca invitatiile prin SMS-uri sunt doar niste stangacii de inceput, pe care doamna prefect si le va rezolva

P1060946

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, declara ca invitarea oficialitatilor locale la ceremonia de investire a prefectului prin intermediul unor SMS-uri nu este un caz izolat, dar fiind ca Prefectura are obiceiul, de ceva timp, de a comunica institutional prin acest gen de mesaje telefonice, chiar si atunci cand nu este vorba de urgente. Edilul-sef a explicat ca acest tip de relationare intre institutii publice precum Prefectura, Primaria si Consiliul Judetean nu i se pare cea mai potrivita, mai ales cand se refera la chestiuni care nu sunt extrem de urgente. Simionescu a precizat astazi, intr-o conferinta de presa, ca avut o discutie cu subprefectul  chiar in ziua in care a fost invitat la ceremonia de investire a prefectului  cu un SMS si i-a comunicat acestuia ca nu i se pare deloc politicos, iar Catalin Grosu a replicat ca i-ar fi spus prefectului despre aceste nemultumiri.

Edilul-sef a mai declarat ca spera totusi ca aceste amanunte sunt doar “niste stangacii  de inceput”, pe care prefectul Vasilica Vilcu le va rezolva, pe masura ce se va familiariza cu modul in care se lucreaza in Prefectura si cu noile sale atributii, in calitate de reprezentant al Guverului in teritoriu. Mai mult, edilul a afirmat ca o intelege pe Vilcu, dat fiind ca atunci cand vii pentru prima data intr-o institutie, mai ales in calitate de sef, este greu sa incepi din prima zi sa dai indicatii subalternilor.