Drăghincescu a aflat pe surse că PSD o preferă pe dr. Voineag ca manager interimar al Spitalului Județean Brăila: „Ce să-mi spună, «sunteți descalificată pentru că nu sunteți membru PSD»?

Demersul Simonei Drăghincescu, fost subprefect al Brăilei, prin care s-a autopropus pentru ocuparea funcției de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență, a fost primit de cei care au putere de decizie la modul „Mulțumim, nu ne interesează!”.  Mai exact, cei care au putere de decizie sunt Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila și președinte al PSD Brăila, împreună cu colegii săi social-democrați, care au majoritatea în CJ.

Drăghincescu a anunțat într-o postare făcută astăzi pe o rețea de socializare că propunerea ei nu a fost luată în seamă și că PSD a decis deja cine va fi noul manager interimar al Spitalului Județean. Ea  a scris că refuzul PSD de a o lua în calcul pentru funcția de manager interimar nu o surprinde: „Acesta-i verdictul («căzut» – n.r.) la «selecția» pentru «menajer» interimar la Spitalul Județean Brăila.

Piesedeul are oameni calificați, cu iexperiență administrativă și care au avut decât 0 (zero) oameni în subordine.

Vă pupez!

Mulțumesc public celor 1.000 de brăileni care și-au exprimat public susținerea mea pentru functia de Manager interimar la Spitalul Județean Brăila, dar și celorlalți, foarte mulți, care m-au susținut fără a-și face publică opțiunea.

Dacă treaba va merge la fel la Spitalul Județean Brăila, să știți cine este vinovat și să procedați în consecință anul viitor la alegeri.

Voi spune mai multe la conferința de presă pe care o voi susține foarte curând.

Nu uitați: singurii pierzători din toată tărășenia asta sunt doar PACIENȚII adică fiecare dintre noi”.

Întrebată dacă a primit un răspuns oficial la adresa transmisă lui Iulian Chiriac și lui Viorel Botea, Simona Drăghincescu ne-a răspuns că informația a primit-o pe surse: „Nu mi-a transmis nimeni nimic, am aflat pe surse! N-au nevoie să adune mai multe CV-uri; mai au un singur CV, cel al Cristianei Voineag (PSD). Ce răspuns oficial că-mi dea, ce să-mi spună, «sunteți descalificată pentru că nu sunteți membru PSD»?

Politicul «nu se amestecă» în numirea managerilor, se alege «după profesionalismul» persoanelor respective.

Eu am aflat pe surse că manager va fi numită Cristiana Voineag, așa cum ați aflat și voi, ziariștii, pe surse”.

Drăghincescu mai spune că eventualul concurs pentru ocuparea funcției de manager poate fi amânat mult și bine și bănuiește că va fi organizat după alegerile din 2024.

Amintim că fostul subprefect și-a anunțat la finele săptămânii trecute intenția de a participa la selecția pentru funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. Ea a trimis o adresă în acest sens atât președintelui Consiliului de Administrație al spitalului, Viorel Botea (AUR), cât și președintelui Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac (PSD).

Demersul Simonei Drăghincescu a venit după ce Iulian Chiriac a declarat public că așteaptă sugestiile brăilenilor privind persoanele pe care ei le consideră potrivite pentru a prelua interimar conducerea spitalului, după demisia managerului Delia Râșnoveanu (PSD).

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns