Susținere financiară americană pentru un proiect realizat de Asociația Marinuș Gălbenuș, care sprijină cu echipamente medicale copiii cu boli grave sau incurabile
Ajutor umanitar oferit în județul Brăila prin intermediul unor voluntari americani, în baza unei colaborări cu Rotary Club Brăila, cu Asociația Brăileană pentru Educație Civică (ABEC) și mai nou, cu Asociația Marinuș Gălbenuș.
Kendal și Lisa Bohman reprezintă un ONG din SUA sponsorizat de Biserica lui Isus Hristos și au venit în România ca misionari umanitari, în ideea de a colabora cu ONG-uri din țara noastră, oferind sume consistente pentru realizarea unor proiecte din zona educației, sănătății, susținerii populației vulnerabile și siguranței alimentare. Astăzi cei doi americani s-au aflat pentru a doua oară în Brăila, pentru a susține financiar un proiect realizat în colaborare cu Asociația Marinuș Gălbenuș.
Cristian Niculae, membru al Rotary Club, ne-a declarat despre colaborarea cu voluntarii americani: „Am început prin a cumpăra 18 paturi pentru refugiați ucraineni, după care am avut al doilea proiect când am reușit să cumpărăm împreună un laparoscop pentru Maternitatea brăileană, iar acum, al treilea proiect este colaborarea cu asociația Marinuș Gălbenuș”.
Kendal și Lisa Bohman ne-au spus că Lisa a renunțat la serviciul său, pentru ca împreună cu soțul său, în prezent pensionar, să vină în România pentru a continua activitatea caritabilă începută de echipa anterioară care a reprezentat ONG-ul american în țara noastră și la acest moment sunt implicați în diverse proiecte, în mai multe județe din țară.
Ei ne-au explicat că banii sunt colectați din toată lumea, de la membrii bisericii amintite și sunt folosiți pentru proiecte umanitare.
„Predecesorii noștri ne-au făcut cunoștință cu colaboratorii lor și prima oară am venit în Brăila pentru proiectul cu laparoscopul achiziționat pentru Spitalul Județean. Suntem aici doar pentru 18 luni, suntem voluntari, ne plătim singuri cheltuielile, iar după această perioada o altă echipă ne va înlocui. Avem proiecte în toată România, de la Timișoara până la Iași, Constanța, București.
ONG-ul nostru acționează în toată lumea, nu doar în România.
Suntem mulțumiți de colaborarea cu Cristian Niculae. El ne propune proiecte care sunt de mare ajutor comunității și ONG-uri excelente, cu care putem intra în parteneriat.
Ne implicăm în aceste parteneriate ca să facem ca România și lumea să fie mai bună. Încercăm să avem cel mai mare impact posibil”, ne-au spus Kendal și Lisa Bohman.
În ceea ce-i privește, reprezentanții Asociației Marinuș Gălbenuș ne-au declarat că aceasta a fost înființată de Mirel Dolofan, după ce fiul său a pierdut lupta cu cancerul, în urmă cu câțiva ani.
„Cel mai important proiect al nostru este cel prin care dăruim echipamente medicale pentru copiii cu boli grave sau incurabile, fie că sunt din Brăila, din Galați, dar și din toată țara. Sunt echipamente pe care le ducem gratuit acasă la copii și le lăsăm acolo atât cât au nevoie de ele.
Pe lângă asta, mai facem și proiecte prin care dăruim ghiozdănele pentru copii, îi ajutăm cu hăinuțe, cu încălțăminte, cu alimente, cu pampers. De exemplu, în fiecare lună trimitem la astfel de copii aflați în terapie intensivă colete cu pampers, cu tot ce le trebuie pentru viața de zi cu zi în pat, între patru pereți.
Am început să acționăm sub această denumire în 2021, dar noi am fost voluntari foarte mult timp, avem o experiență de mai bine de 8 ani în domeniul ăsta al copiilor cu boli incurabile”, spune Simona Preoteasa.
În ceea ce-l privește, Mirel Dolofan ne-a vorbit despre ceea ce l-a motivat să înființeze această asociație și să se implice în proiecte caritabile: „A fost probabil experiența proprie… Am întâmpinat greutăți, copilul a ajuns în stare gravă, nu găseam echipamente să cumpăr nici cu bani, pentru că sunt destinate spitalelor și mi-a luat vreo 8 luni de zile până am reușit să fac o Terapie intensivă la domiciliu, să achiziționez aparatura.
Și atunci am zis, după ce l-am pierdut pe Marinuș, că ceva mai bun de atât n-aș putea să fac decât să le ofer copiilor aflați în aceeași situație exact ceea ce știam că nu există nicăieri în România. Ăsta a fost imboldul și modul de a merge mai departe”.