20 ianuarie, Muzeul Brăilei „Carol I”: „Brăila – 655 de ani de la prima atestare documentară”

Vineri, 20 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” se vor desfășura o serie de manifestări cu tema „Brăila – 655 de ani de la prima atestare documentară”.

„La 20 ianuarie 1368 Vladislav I (1325-1377), domnitor al Țării Românești, a emis un document prin care confirma negustorilor brașoveni și celor din Țara Bârsei privilegii comerciale la sud de Carpați. Este cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domnitor român, scris în limba latină, care atestă pulsațiile comerciale existente la acea vreme «per dictam viam Braylam», arteră care lega Brașovul cu Dunărea și cea dintâi atestare documentară (sigură!) a Brăilei – care, iată, împlinește pe 20 ianuarie 2023, 655 de ani de la prima menționare scrisă”, spun organizatorii.

Activitățile cuprinse în programul ce marchează această sărbătoare sunt:

– Prezentarea obiectului lunii: Privilegiul comercial acordat brașovenilor de către Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368 (facsimil);

– Deschiderea expoziției foto-documentare „Brăila, Balta și Dunărea”;

– Lansări de carte: „Analele Brăilei, serie nouă, an XXI, nr. 21”; „Analele Brăilei, serie nouă, an XXII, nr. 22”; „ISTROS, XXVII”; „ISTROS, XXVIII”; „Necropolele preistorice de la Brăilița, în zona Dunării de Jos/ O nouă abordare, The Prehistoric Necropolises from Brăilița in the Lower Danube Region. A New Approach », editori: Valeriu Sîrbu, Cristian Schuster; Ion N. Dianescu, „De vorbă cu mine însumi”, editor: Ghena Pricop; Ionuț Iamandi,De comuniști am fugit, peste comuniști am dat”.

Prezintă: conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”; cercetător științific dr. Zamfir Bălan; cercetător științific dr. Stănică Pandrea; cercetător științific dr. Valeriu Sîrbu; cercetător științific dr. Cristian Schuster; muzeograf Ghena Pricop; lector univ. dr. Ion Ghelețchi.

-Inaugurarea premiilor anuale ale Muzeului Brăilei „Carol I”:

*Secțiunea arheologie – Premiul „Nicolae Harțuche”;

*Secțiunea istorie – Premiul „Doru Bădără”.

Totodată, urmând o tradiție de peste un sfert de veac, Muzeul Brăilei „Carol I” continuă editarea raportului sintetic al activităților sale din anul precedent și va lansa în mediul online publicația „Brăila 655”.